La fiecare 5 minute un creştin e martirizat

152

Numărul creştinilor ucişi în fiecare an datorită credinţei lor este atât de mare, încât matematic vorbind, la fiecare cinci minute unul moare ca martir, a afirmat sociologul Massimo Introvigne, care a reprezentat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la o conferinţă despre dialogul creştino-evreo-musulman, încheiată vineri în Ungaria.

Potrivit lui Introvigne, numărul creştinilor ucişi în fiecare an pentru credinţa lor este de 105.000. Acest număr îi exclude pe creştinii care mor în războaie civile sau internaţionale şi îi cuprinde doar pe cei ucişi pur şi simplu pentru că sunt creştini.

"Dacă aceste numere nu sunt cunoscute de lume, dacă acest măcel nu este oprit, dacă nu se recunoaşte faptul că persecutarea creştinilor este prima urgenţă mondială la capitolul violenţei şi discriminării religioase, atunci dialogul dintre religii nu va produce decât conferinţe frumoase, nu şi rezultate concrete," a afirmat membrul OSCE, citat de Catholica.ro.

La evenimentul care a fost organizat de preşedinţia Consiliului Uniunii Europene au participat mai mulţi înalţi reprezentanţi ai celor trei religii monoteiste, precum şi lideri din spaţiul politic şi social.