Socialiștii pierd alegerile din Portugalia

16

Partidul Social Democrat a câștigat alegerile din Portugalia și va forma, alături de Partidul Popular, noua coaliţie de centru-dreapta care va conduce ţara. S-a pus capăt astfel unei perioade de incertitudini, în urma demisiei din luna martie a premierului Socrates și a guvernului său minoritar.

După 6 ani de guvernare, și după ce Portugalia a devenit a treia ţară din zona euro care a solicitat ajutor internaţional , guvernul minoritar al socialiștilor nu a reușit să convingă opoziţia în ceea ce privește planul de reforme. Acum, fosta guvernare a fost sancţionată de electorat. Premierul Jose Socrates, care a fost interimar în această perioadă, a recunoscut că este responsabil pentru înfrângerea suferită de socialiști și a anunţat că va demisiona de la conducerea partidului.

Noua coaliţie de centru dreapta s-a arătat însă dispusă să ducă mai departe negocierile cu UE și FMI, inclusiv creșterea taxelor și reducerea cheltuielilor, pentru a diminua deficitul și datoria Portugaliei. „Îmi voi canaliza toate eforturile pentru a reușit constituirea unui guvern majoritar, care să aducă stabilitate ţării timp de 4 ani", a spus Passos Coelho (foto), liderul social-democraţilor, și cel mai probabil viitorul premier portughez.

Și în Spania socialiștii au pierdut alegerile, pentru ei fiind cea mai grea lovitură din ultimii 40 de ani.