Lider jihadist cere distrugerea Sfinxului şi a Piramidelor

31

Un lider jihadist egiptean a lansat un apel la distrugere a Sfinxului şi a Piramidelor de la Giza, fiindcă acestea ar stimula închinarea la idoli. Apelul a fost făcut în cadrul unui interviu la o televiziune privată egipteană, cu audienţă ridicată în rândul egiptenilor şi arabilor.

Murgan Salem al-Gohary, un lider jihadist egiptean care are legături recunoscute cu talibanii, a declarat marţi că „toţi musulmanii sunt însărcinaţi cu aplicarea învăţăturilor islamice prin distrugerea idolilor, aşa cum am făcut în Afganistan când am distrus statuile lui Buddha."

Vicepreşedintele partidului tunisian Ennahda, şeicul Abdel Fattah Moro, a intrat în direct prin telefon, pentru a-i spune că statuile lui Budha nu au fost distruse la cucerirea Egiptului de către comandantul militar Amr ibn al-Aas. „Aşa că cine eşti tu să faci asta? Profetul a distrus idolii pentru că oamenii se rugau la ei, dar nimeni nu se roagă la Sfinx şi la piramide", a adăugat acesta.

Comentariile lui Gohary au venit a doua zi după ce mii de ultraconservatori islamici s-au adunat în Piaţa Tahrir, pentru a cere aplicarea strictă a legii Sharia în noua constituţie, relatează Mediafax.

Şeicul Gogary are 50 de ani şi o reputaţie de instigator. El a mai fost condamnat de două ori, una dintre cele două sentinţe a fost închisoarea pe viaţă. Ulterior acordării acestei sentinţe, el a părăsit Egiptul deplasându-se în Afganistan, unde a fost grav rănit în timpul invaziei Statelor Unite. În 2007, acesta a călătorit din Pakistan în Siria, care l-a predat Egiptului. După căderea lui Hosni Mubarak din 2011, acesta a fost eliberat din închisoare de o hotărâre judecătorească", relatează ziarul Egypt Independent.