Papa cere respect pentru embrionii umani

19

Embrionii nu sunt doar un material biologic, ci sunt viaţă într-o formă primară şi, ca atare, trebuie protejaţi. Acesta a fost mesajul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a adresat în omilia ce a deschis sâmbătă sărbătoarea Adventului.

Adresându-se politicenilor, presei şi liderilor economici mondiali, Papa Benedict al XVI-lea le-a solicitat să respecte viaţa în stadiile ei cele mai timpurii. Suveranul Pontif a declarat că embrionii nu sunt un simplu material biologic, ci sunt indivizi dinamici şi autonomi, informează Associated Press. "Chiar şi ştiinţa a arătat cât de autonom este embrionul, cum interacţionează cu mama şi se dezvoltă într-o manieră coordonată şi complexă," a declarat Papa.

Liderul de la Vatican a întărit învăţătura bisericii potrivit căreia viaţa omului este sacră şi a subliniat necesitatea de a o proteja încă din momentul concepţiei. El a cerut politicienilor, liderilor economici şi presei să promoveze o cultură care stimulează respectul pentru viaţă, deplângând „tendinţele culturale" care caută să submineze acest respect.

„Din nefericire," a adăugat Papa, „chiar şi după naştere, viaţa copiilor continuă să fie expusă abandonului, foametei, nefericirii, bolii, abuzului, violenţei şi exploatării."