Papa, de la Antichrist la „frate în Christos”?

Nu doar catolicii, ci și protestanţii sunt copleșiţi de „efectul Francisc”. Tot mai mulţi sunt cei impresionaţi de stilul de viaţă și maniera în care liderul catolic abordează problemele globale. Cu nici un secol în urmă, protestanţii, în special cei americani, acuzau leadershipul și dogma catolică de faptul că ar fi străine creștinismului. Acum, trecutul...

Papa Francisc, luat dur în colimator la Dublin

Papa Francisc nu a avut un sfârșit de săptămână reușit. După o primire călduţă în Irlanda, care a inclus pe alocuri și proteste la adresa sa „ca lider al celei mai mari grupări de pedofili”, în conferinţa de presă organizată la bordul avionului papal, la întoarcerea spre Vatican, papa a trebuit să răspundă acuzaţiilor fostului...

Papa Benedict al XVI-lea demisionează

Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că va demisiona din funcţia de conducător al Bisericii Catolice mondiale pe data de 28 februarie, informează agenţia de ştiri AFP, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi.

Semnificaţia politică a dublei canonizări papale

O premieră absolută pentru istoria Bisericii Catolice a fost dubla canonizare care a avut loc ieri, în prezenţa a doi suverani pontifi — papa Francisc și papa emerit Benedict al XVI-lea. Dincolo de încărcătura simbolică religioasă, evenimentul a avut și o conotaţie politică puternică.

Papa: creștinii care nu sunt „revoluţionari” nu sunt creștini

„Astăzi, un creştin, dacă nu este revoluţionar, nu este creştin!", le-a spus Papa Francisc celor câteva mii de participanţi la Congresul ecleziastic al diecezei din Roma. Suveranul Pontif a denunţat comunităţile creștine „închise", într-o predică de 30 de minute.