Semnificaţia politică a dublei canonizări papale

508

O premieră absolută pentru istoria Bisericii Catolice a fost dubla canonizare care a avut loc ieri, în prezenţa a doi suverani pontifi — papa Francisc și papa emerit Benedict al XVI-lea. Dincolo de încărcătura simbolică religioasă, evenimentul a avut și o conotaţie politică puternică.

Sute de mii de credincioși au luat parte duminică, 27 aprilie, la ceremonia de sanctificare a foștilor papi Ioan Paul al II-lea și Ioan al XXIII-lea. Oficiată de papa Francisc, slujba a durat câteva ore și s-a încheiat cu o baie de mulţime a suveranului pontif.

Ceremonia s-a centrat material pe două relicvarii, unul conţinând o fiolă cu sânge aparţinând papei Ioan Paul, celălalt un fragment de piele al papei Ioan al XXIII-lea. Din punct de vedere simbolic, papa Francisc a avut grijă să evidenţieze „curajul” celor doi papi, care „au cunoscut tragedii, dar care nu au fost zdrobiţi de acestea”, a informat AFP.

„În aceşti doi oameni, contemplativi ai rănilor lui Christos şi martori ai milei Sale, se afla o speranţă vie, o bucurie nerostită şi glorioasă”, a declarat actualul suveran pontif în timpul mesei celebrate imediat după ceremonia de sanctificare din Piaţa Sf. Petru din Vatican.

În privinţa papei Ioan Paul, Francisc a subliniat atenţia pe care o acorda acesta familiei. „Îmi place să subliniez acest lucru în condiţiile în care noi mergem pe un drum sinodal despre familie şi cu familii”, a spus papa, referindu-se la două reuniuni ale episcopilor catolici care vor discuta tema familiei, în 2014 și 2015.

Sanctificarea celor doi papi a avut și o componentă de politică religioasă foarte interesantă, papa Ioan Paul și papa Ioan fiind personalităţi reprezentative pentru curente diferite: primul conservator, al doilea liberal. În cuvintele profesorului Eamon Duffy, de la Universitatea Cambridge, sanctificarea de duminică a celebrat „omul care a luat capacul și omul care a încercat să îl pună la loc.”

Papa Ioan Paul al II-lea a fost, potrivit descrierii pe care i-o făcea Jim Yardley într-o analiză New York Times, „acel pontif charismatic, căruia îi plăcea să se strecoare afară din Vatican pentru a merge la schi și care a reechipat papalitatea într-o eră a globalizării media. Viziunea lui cu privire la [idealul unui] catolicism mai rigid l-a transformat într-o figură admirată printre conservatorii suspicioși faţă de spiritul liberal pe care l-a introdus Ioan al XXIII-lea.” Acest spirit liberal încă mai cultivă reverenţa catolicilor care au salutat implicarea lui în Conciliul Vatican II, eveniment considerat pivotal pentru modernizarea Bisericii Catolice.

Canonizarea celor doi a fost, prin urmare, un gest-simbol între cele mai recente gesturi prounitate marcate de papa Francisc. Sanctificându-i pe ambii pontifi, în ciuda diferenţelor dintre ei, a transmis Bisericii Catolice un mesaj fără echivoc. „Canonizarea papilor poate fi un motiv de diviziune în biserică, atunci când aceasta este o încercare a unei facţiuni de a impune modelul ei de papalitate asupra viitorului, sprijinind moștenirea suveranului ei favorit”, remarca reverendul Thomas Reese, un analist iezuit american specializat pe problemele Vaticanului. „Soluţia lui Francisc este genială… Pentru că acești bărbaţi sunt atât de diferiţi, el nu canonizează niciunul dintre modelele de papalitate. Ceea ce îi lasă libertatea de a-și urma propria cale”, adăuga Reese, citat de HuffPost.

„Unitatea este o temă majoră a papalităţii lui Francisc”, a spus și Ashley McGuire, reprezentant al asociaţiei laice Catholic Association. Mesajul canonizării este, în viziunea asociaţiei: „Suntem toţi catolici, suntem cu toţii într-o călătorie comună.”

Dacă dubla canonizare reflectă eforturile papei Francisc în vederea unităţii, nu înseamnă însă că gestul a fost neașteptat. Specialistul în istorie bisericească Massimo Faggioli, scria în cartea John XXIII: The Medicine of Mercy că prima ceremonie la dublu a avut loc în anii ’60, odată cu beatificarea papei Ioan al XXIII-lea, simultan cu cea a papei Pius al IX-lea. Și că „în 2010-2011, se zvonea la Roma că, sub papa Benedict, cuplul (care urma să fie canonizat) avea să fie Ioan Paul și Pius”.

Întreaga ceremonie de canonizare poate fi urmărită pe YouTube, pe canalul oficial al Vaticanului.

Niciun articol afișat