Eveniment. Înţelegând Patimile lui Iisus cu ajutorul muzicii lui Bach

58

Nu oricine înţelege muzica lui Bach, însă aceia care reușesc se simt mai bogaţi interior. Miercuri, 24 aprilie, este rândul tinerilor adventiști din Brașov să își concentreze atenţia asupra mesajului religios din piesele lui Bach, sub îndrumarea dr. Steffen Schlandt, dirijorul Corului Bach din Braşov și organistul Bisericii Negre.

Biserica Adventistă din Brașov este gazda unui seminar care dorește să aducă publicul aproape de un subiect mai puţin abordat în întâlnirile de tineret: modul în care Bach a transmis idei teologice prin muzică. Seminarul se intitulează „Biblia şi muzica. Incursiune în oratoriul «Patimile după Ioan» de Johann Sebastian Bach" și are loc miercuri, între orele 19.00 și 20.30, la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea de pe Strada de Mijloc, nr. 47.

Tinerii adventiști din Brașov, dar și invitaţii lor vor avea ocazia să analizeze și să „decodifice" exemplele muzicale pe care Steffen Schlandt le va prezenta într-o manieră adaptată și relevantă pentru tineri.

„În această lucrare concepută pentru Vinerea Mare, Bach reuşeşte să ridice nivelul oratoriului baroc la un grad de expresivitate nemaiîntâlnit şi să lase omenirii o capodoperă care, după aproape 300 de ani, reuşeşte încă să captiveze deopotrivă publicul şi interpreţii", a declarat Steffen Schlandt într-un comunicat remis de organizatori. „Passio Secundum Johannem (1724) este primul din cele 5 oratorii pe care J.S. Bach le-a scris. Astăzi mai sunt păstrate doar Johannes-Passion (Patimile după Ioan), Matthäus-Passion (Patimile după Matei) şi părţi din Markus-Passion, celelalte două fiind de negăsit", a mai spus Schlandt.

O înregistrare a seminarului va fi disponibilă online. Urmăriţi detalii pe pagina Facebook dedicată evenimentului.