Pastor indian condamnat pentru convertiri forţate

16

Un pastor din Kashmir, India, a fost arestat pentru botezarea a şapte creştini convertiţi de la islamism. Pastorul Channa Mani Khanna a fost acuzat că boteza forţat oameni în schimbul unor sume de bani şi trebuie acum să răspundă pentru faptele sale în faţa legii islamice, sharia.

Preşedintele Consiliului Global al Indienilor Creştini, Sajan George, este de părere că cei şapte nu au făcut nimic ilegal, ba din contră „şi-au exercitat dreptul constituţional la libertatea de decizie şi libertatea religioasă". Poliţia însă i-a arestat şi i-a bătut în custodie.

Apariţia în faţa unui tribunal sharia este un lucru deosebit de grav, aşa cum s-a demonstrat şi în cazul pastorului iranian care a fost condamnat la moarte de legea islamică pentru trecerea la creştinism.

Sursa: Tree Cities, Asia News