Primul pastor gay din Malaysia s-a căsătorit

269

Un pastor homosexual din Malaysia s-a căsătorit ieri cu partenerul său, în New York, la aproape o lună de la legalizarea locală a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Bărbatul spune că a ales special data nunţii astfel încât să coincidă cu ziua naţională a Malaysiei, "pentru a le aminti altora să continue să lupte (…) şi să fie independenţi de toate tipurile de oprimare."

Potrivit CNN, homosexualitatea constituie o infracţiune în Malaysia, unde populaţia majoritară este de religie islamică. Articolul 377 din Codul Penal al ţării prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani şi biciuire pentru persoanele cu o astfel de orientare. Şi legea islamică Sharia condamnă homosexualitatea.

Contactată de CNN, Comisia pentru Drepturile Omului din Malaysia a refuzat să comenteze pe subiectul căsătoriilor gay, menţionând că este "un subiect sensibil şi care nu ţine de un stil de viaţă răspândit."