Etichetă: homosexuali
Biserica Metodistă Unită votează pentru căsătoria tradiţională
Biserica Metodistă Unită, a doua cea mai mare confesiune protestantă din Statele Unite, a trecut printr-un vot crucial pentru viitorul bisericii, în care, după cinci zile de dezbateri, deliberări și rugăciune, delegaţii de pe mapamond au votat să menţină viziunea tradiţională a bisericii asupra căsătoriei homosexuale și a clericilor gay necelibatari.
Născut altfel sau născut din nou?
Religiile abraamice (iudaism, creştinism, islam) au avut tradiţional o atitudine de condamnare a actului homosexual (şi implicit a homosexualilor).
Goana după declaraţiile papei despre homosexuali
De când papa Francisc a preluat frâiele Bisericii Catolice s-a format o așteptare colectivă, cel puţin din partea presei liberale, pentru o reformare a Bisericii în sensul acceptării homosexualităţii. Afirmaţiile papei pe acest subiect au făcut deci deliciul presei, care mereu încearcă să le dea o nuanţă aparte.
Trump instaurează un Oficiu pentru Religie la Casa Albă
Președintele Donald Trump a marcat Ziua Naţională de Rugăciune de pe 3 mai semnând un ordin executiv pentru înfiinţarea în Casa Albă a unui Oficiu pentru Iniţiative și Oportunităţi Religioase, formalizând astfel legăturile administraţiei cu liderii religioși, în speţă evanghelici, cu care președintele se consultă de mai bine de un an de zile în cadrul...
Bermuda a abrogat legea care permitea căsătoriile gay
Bermuda a devenit prima ţară din lume care a legalizat și apoi, la interval de numai șase luni, a abrogat legea care oferea dreptul la căsătorie între persoane de același sex. Anularea legii a fost catalogată ca fiind fără precedent, constituind o încălcare a drepturilor civile pe teritoriul Insulelor Britanice.
Studiu: Musulmanii, mai toleranţi decât evanghelicii albi
Musulmanii americani sunt mai toleranţi faţă de homosexuali decât evanghelicii albi, conform unui studiu realizat recent. Situaţia pare paradoxală, în condiţiile în care percepţia generală era că musulmanii se încadrau până acum într-o tradiţie anti-homosexualitate.
Comoara de la capătul curcubeului de opinii despre redefinirea familiei
Coaliţia pentru Familie a solicitat Senatului să organizeze și să patroneze, pe 25 aprilie, un seminar pe tema definirii familiei, având în vedere anvergura dezbaterii privind revizuirea Constituţiei, prin care aceasta ar urma să definească căsătoria ca uniune între un bărbat și o femeie.
Criza identităţii sexuale: Ce spune presa nu e ce spun studiile
Întrebări legate de sexul moștenit la naștere și de sexualitate au început să fie răspunse de anumite persoane de notorietate, care își expun experienţele și opiniile personale în presă, cu scopul de a avansa o societate mai tolerantă, mai liberală, mai modernă. La fel ca în politică, se observă cum publicul se informează tot mai...
Marele Sinod: Căsătoriile între ortodocși și neortodcși sau necreștini, interzise
Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, reunit în Creta în perioada 16-26 iunie 2016, a stabilit reguli în ceea ce priveşte „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la căsătorie”. Conform documentului oficial adoptat la lucrările sinodului, s-a hotărât că sunt interzise căsătoriile între ortodocşi şi neortodocşi sau necreștini și că Biserica Ortodoxă nu acceptă contractele de...
În SUA, lupta „drepturi religioase vs. libertăţi civile” se decide la toaletă
În luna martie, statul american Carolina de Nord a fost primul care le-a cerut prin lege persoanelor transsexuale ca, în clădirile publice și în școli, să folosească toaleta care corespunde sexului trecut pe certificatul de naștere, nu identităţii sexuale asumate. Astfel Carolina de Nord a devenit punctul de focus al unei dezbateri despre egalitate, intimitate...
Hollywoodul, fotbalul și pastorii, în disputa căsătoriilor gay
Apărătorii valorilor tradiţionale nu par că au de gând să se predea. Lupta care gravitează în jurul drepturilor comunităţii homosexuale nu s-a încheiat. O victorie importantă pentru cei care mai cred în valorile biblice putea fi obţinută în statul american Georgia. Însă reacţiile oponenţilor au fost extrem de puternice, industria filmelor și a fotbalului forţând...
Curtea Supremă SUA se aliază cu mamele din cupluri gay
Curtea Supremă a Statelor Unite tocmai a anulat o hotărâre judecătorească a statului Alabama, prin care unei femei gay i se refuzase recunoaşterea drepturilor părintești asupra celor trei copii adoptaţi împreună cu partenera ei lesbiană. Acum cele două femei sunt despărţite. Avocaţii femeii spun că decizia statului Alabama a „anulat efectiv drepturile părintești asupra copiilor...
Studiu ACCEPT relevă discriminarea elevilor LGBT la liceu
Unul din patru elevi de liceu consideră că homosexualii şi lesbienele sunt nişte fiinţe inferioare, relevă un studiu al asociaţiei ACCEPT, care militează pentru drepturile comunităţii de homosexuali și de transsexuali.
Vaticanul, în pas cu „semnele timpului”
Mulţi și-au legat speranţele de sinodul catolic asupra familiei. Homosexualii, dar și femeile au mizat pe faptul că Francisc va impinge lucrurile spre schimbări revoluţionare. Mai bine spus, au fost așteptări în direcţia unei Biserici Catolice care să renunţe la opţiunile ei tradiţionale. Aceasta este una dintre explicaţiile discuţiilor aprinse, alimentate atât de către cei...
Cazul Kim Davis: SUA, în pragul unei dictaturi anticreștine?
Puţini s-ar fi gândit că un funcţionar public ar putea capta atenţia într-o măsură atât de mare încât să devină un caz naţional în SUA. Totuși, s-a întâmplat, iar situaţia în sine e complicat de clarificat.
Boy Scouts of America: Bun venit liderilor homosexuali
Câţi ar accepta ca educaţia copiilor lor să fie făcută de persoane cu o orientare sexuală nepotrivită? Probabil că mulţi ar fi reticenţi la un asemenea scenariu. Iată însă că în Statele Unite persoanele cu orientare homosexuală pot, în urma unei decizii controversate, să se ocupe de educaţia copiilor care sunt membri în cea mai...
Să îmi schimb sau nu sexul?
De când cu transformarea fastuoasă a lui Bruce Jenner în Caitlyn Jenner, opinia publică trebuie să se aștepte la ridicarea unei mișcări sociale determinate să pună la îndoială și să schimbe credinţele noastre „profund culturale”, pentru a promova agenda transsexualilor, după aceeași reţetă după care au promovat-o pe cea a homosexualilor.
Creștinismul în corzi: Americanii ar vota un președinte homosexual
Deja se poate intui care va fi una dintre temele esenţiale din apropiata dezbatere electorală americană. Se poate ghici și cine vor fi perdanţii. Aparent, conservatorii creștini precum Ben Carson sau Marc Huckabee nu au nicio șansă.
Dolce & Gabbana: „Linșarea“ homosexualilor conservatori
Un scandal iscat săptămânile trecute ne oferă o imagine neobișnuită din culisele celor mai prestigioase case de modă. Nu este vorba despre obișnuitele invidii și certuri care ajung în presă, ci despre toleranţă, respect, drept de exprimare și... homosexuali.
Pastori citaţi în instanţă, cu predici cu tot
Mai mulţi pastori din Houston (SUA) au fost somaţi de conducerea orașului să prezinte la tribunal copii după predicile pe care le-au ţinut despre homosexualitate. „Corectitudinea politică” își arată colţii, pastorii riscând amendă sau chiar privarea de libertate pentru îndrăzneala de a defini homosexualitatea ca păcat.
Surprize mari la sfârșitul conciliului de la Vatican
Acum, că s-au încheiat cele două săptămâni în care a debutat o discuţie ce va ţine ocupată Biserica Catolică în următorul an, realizăm că multe dintre presupoziţiile și speculaţiile care au ajuns în presă sunt greșite.






























