Războiul contra religiei în școli, pe două fronturi: SUA și România

275

O mamă din zona Detroit i-a acuzat pe oficialii școlii în care învăţa copilul ei autist în vârstă de 8 ani că i-au solicitat acestuia să nu mai aducă Biblia în clasă. Mama lui a menţionat că Jason se bucura citind Biblia în timpul liber pe care îl avea la școală. În replică, conducerea școlii a afirmat că Biblia este doar pentru Biserică, nu și pentru școală. Acesta este doar unul dintre cazurile în care ostilitatea faţă de valorile creștine ia amploare în școlile publice.

Jessica Cross, mama lui Jason, a afirmat că a fost șocată de cenzura la care a fost supus fiul ei, precizând presei că nu este prima oară când copilul ei se confruntă cu rele tratamente din partea personalului școlii.

Cazul școlii din Detroit nu este unic în ceea ce privește formele de presiune asupra celor care doresc să își exprime valorile religioase în incinta școlii. O organizaţie juridică cu sediul în California, Advocates for Faith & Freedom, a raportat o creștere accentuată a ostilităţii faţă de elevii creștini din școlile publice. „Avem cunoștinţă de o creștere dramatică de apeluri telefonice la nivel naţional, care se referă la copiii din școlile publice, confruntaţi cu ostilitate din cauza credinţei lor", a declarat Consilier General Bob Tyler pentru Christian News Network. El a explicat că incidentele nu se referă la hărţuirea exercitate de către alţi studenţi, ci mai degrabă la discriminări din partea profesorilor din școală.

Religia în școlile americane

În presa americană au fost ilustrate mai multe astfel de situaţii. Spre exemplu, Brynn Williams, în vârstă de 6 ani, a prezentat în faţa clasei aspecte din tradiţia de Crăciun a familiei ei ca urmare a unei teme primite. În timpul prezentării temei, profesorul a oprit-o brusc și i-a spus că „nu îi este permis să vorbească despre Biblie la școală". Această restricţie a venit în urma faptului că fetiţa a comentat obiceiul familiei ei de a așeza o stea în vârful bradului spunând că „steaua este numită Steaua din Bethleem. Cei trei regi au urmat steaua pentru a-L găsi pe copilul Iisus, Mântuitorul lumii".

Unui alt copil în vârstă de 6 ani din California, educatorul i-a spus că „nu îi este permis să vorbească despre Iisus în școală." Isaia Martinez adusese acadele pentru colegii săi de care erau atașate mesaje ce simbolizau viaţa lui Christos.

„Dezaprobarea și ostilitatea pe care elevii creștini le experimentează în școlile publice au devenit o epidemie", a declarat Robert Tyler, Consilier General al Advocates for Faith & Freedom, comentând pe marginea acestor cazuri.

„Sunt preocupat de sufletele generaţiilor care vor urma", a afirmat Tyler în continuare. „Cu cât mai mult li se transmite copiilor noștri că nu există nici un Dumnezeu și cu cât li se permite cadrelor didactice să fie ostile faţă de credinţa creștină, cu atât impactul negativ va fi mai mare asupra generaţiilor viitoare". Tyler deplânge, de fapt, faptul că se induce prin aceste atacuri un sentiment de neîncredere faţă de Biblie, mai ales în condiţiile actuale când asistăm la o ofensivă generală împotriva valorilor biblice.

Școala românească și discriminarea prin simboluri

Nu doar eliminarea religiei din școli generează probleme de acest gen, ci și excesul ei în instituţiile publice. Astfel, dacă în școlile americane discriminările sunt generate de eliminarea valorilor și simbolurilor religioase, în spaţiul românesc asistăm la o situaţie aflată la pol opus. Cazurile de discriminare semnalate de către specialiști sunt corelate nu cu eliminarea valorilor religioase, ci cu excesul acesteia în școală.

Astfel, prezenţa icoanelor în școli constituie o discriminare în spaţiul public în care se manifestă educaţia, a afirmat președintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu. În opinia sa, acesta „este un semn de înstăpânire a unei anumite filosofii asupra celorlalţi", fapt care generează o formă de discriminare publică faţă de cei care nu împărtășesc credinţa în acest simbol religios, a spus Pârvulescu.

În susţinerea argumentaţiei sale, el consideră că problema icoanelor în școli nu poate fi asociată cu tradiţia, așa cum invocă ierarhii bisericii. Spre exemplu, crucifixul italian ţine de tradiţie, nu însă și icoana românească care a apărut în școli abia după 1990, ea nefiind întâlnită în școală într-o perioadă mult mai religioasă, precum a fost perioada interbelică. În concluzie, „icoana româneasca instaurează o formă de inegalitate", este convingerea lui Pârvulescu.

Pe de altă parte, mulţi dintre apărătorii menţinerii icoanelor în școli au considerat că acest gen de opinii se circumscriu unei campanii de decreștinare a școlilor. De pildă, reputatul istoric Florin Constantiniu, afirma în 2012 că „revenirea la practici ale ateismului comunist – izgonirea simbolurilor religioase creștine din școli – este un fenomen pe cât de surprinzător, pe atât de dăunător… Apelul la valorile creștine ar putea fi un mijloc de salvare."

Argumentaţia istoricului naște de la sine o întrebare ce nu poate fi ignorată: de ce valorile creștine trebuie să se rezume doar la simboluri care sunt specifice unei denominaţii? Cel puţin, invocarea la „salvare" pare a nu fi funcţionat în cei peste 20 de ani de exprimare religioasă prin intermediul simbolurilor. Poate că o mai bună soluţie ar fi promovarea acelor valori fundamentale ale creștinismului, ce nu se exprimă doar prin simboluri și care nici nu discriminează. Doar așa mai putem spera la „salvarea" mult așteptată.