Școlile ultra-religioase din Israel ignoră orice știinţă „seculară”

395

În condiţiile în care tot mai multe unităţi de învăţământ din lume renunţă la vechile metode de învăţare în favoarea sistemului high-tech, şcolile religioase din Israel nu doar că se ţin departe de acest nou trend, dar oferă copiilor o instruire precară în ceea ce priveşte ştiinţele umaniste şi exacte, accentul fiind pus doar pe cunoaşterea temeinică Torei (legea evreiască).

Faptul că majoritatea copiilor sub 14 ani sunt prea puţin instruiţi la materii precum engleza şi matematica, urmând ca după această vârstă să nu mai studieze astfel de ştiinţe „seculare" a fost catalogat de Stanley Fischer, Guvernatorul Băncii Centrale Israeliene, drept „o problemă gravă şi foarte serioasă".

Mentalitatea evreilor ultra-ortodocşi Haredi este aspru criticată de diverse organizaţii care apreciază că absolvenţii acestor şcoli nu au nicio şansă să se integreze şi să obţină un loc de muncă în societatea modernă.

„Dacă vor continua să ofere o educaţie sub standardele din Lumea a Treia, acesta va fi la sfârşitul lui Israel", a declarat Ben-David, şeful Centrului pentru Politici Sociale şi Cercetare din Israel.

Finanţate parţial sau integral de stat, şcolile religioase sunt conduse de rabini fundamentalişti, care nu au făcut nicio schimbare în aceste unităţi de învăţământ în ultimii 60 de ani, ei pledând pentru un mod de viaţă pios, dedicat respectării legilor lui Dumnezeu.

Biroul Central de Statistică al Israelului a publicat un studiu prin care a arătat că numai 31% dintre şcolile primare Haredi au predat ştiinţe, 54% au predat limba engleză şi 83% matematică.

„Comunităţile ultra-ortodoxe ar trebui încurajate să consolideze competenţele profesionale ale tinerilor săi; un curriculum puternic poate duce la obţinerea unor fonduri de stat", menţionează un raport al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD).

Un purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei a declarat că în ultimii doi ani s-au amplificat inspecţiile în şcolile Haredi şi că se are în vedere producerea unei reforme în sistemul de învăţământ israelian, care pune în pericol viitorul copiilor.