Omagiu lui Obama, în bradul de la Capitoliu

6

Un ornament pe care scrie „I love President Obama" stă la baza bradului de Crăciun din faţa Capitoliului, exact la nivelul la care cade privirea prima dată. În schimb, în întreg bradul de 19 metri, nu există nici măcar un singur ornament care să se refere la Iisus sau la Crăciun, se plâng ziarele americane.

Încă din anul 1968, de Crăciun se taie un brad dintr-una din pădurile naţionale ale SUA, care este apoi trimis la Casa Albă. Anul acesta statele West Virginia, Pennsylvania, Michigan, California şi Vermont au trimis câte un brad, fiecare decorat în funcţie de o temă anume.

Bradul ales a fost cel din California, cu tema „California Shores". Alte ornamente includ omagii pentru Disneyland, Hollywood sau echipa de baschet Los Angeles Lakers. Iisus însă nu a fost inclus în galeria de onoare, care ar fi trebuit să arate „diversitatea culturală şi ecologică a statului California".

Sursa: Daily Mail