Senior catolic din Irlanda cere preoţie fără celibat

28

Unul dintre cei mai importanţi membri ai Bisericii Catolice din Irlanda cere renunţarea la condiţia celibatului pentru preoţie. Fostul episcop Edward Daly a spus că o asemenea măsură ar fi utilă pentru atragerea de noi tineri în preoţie, în condiţiile în care numărul celor care aleg să devină preoţi este tot mai mic.

„Simt că celibatul produce rău bisericii", a declarat Daly, conform Reuters. Sunt parohii irlandeze unde au fost aduşi preoţi catolici din Polonia şi din alte ţări pentru a acoperi posturile vacante.

„Întotdeauna va fi loc în biserică pentru preoţia care include celibatul, însă ar trebui să existe loc şi pentru preoţia care permite căsătoria", a spus Daly într-un interviu acordat pentru Radio Ulster BBC.

Numărul celor care au ales să slujească Biserica în calitate de preoţi a scăzut dramatic în Irlanda, în ultimele decenii, iar Daly a apreciat că faptul acesta se datorează atât condiţiei celibatului, cât şi scandalurilor sexuale care au afectat major reputaţia Bisericii Catolice din Irlanda.

Susţinătorii preoţiei fără celibat au provocat tensiuni în cursul acestui an, când au dat publicităţii un document din 1970 semnat de 9 teologi germani, prin care se cerea hirotonirea ca preoţi a unor bărbaţi mai vârstnici, căsătoriţi. Unul dintre cei 9 teologi era părintele Joseph Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea.

(Foto: guardian.co.uk)