SUA: Capelanii militari exersează pe computer „trierea spirituală” a soldaţilor

9

Un grup american de dezvoltatori de software tip simulator lucrează la dezvoltarea unui program asemănător unui joc pe calculator care să contribuie la instruirea tactică a viitorilor capelani militari americani, relatează Huffington Post.

Jocul, denumit „Antrenorul de Triaj Spiritual", va genera contexte virtuale de luptă, în care capelanii trebuie să răspundă nevoilor soldaţilor răniţi sau pe moarte. Prima lor misiune este „triajul spiritual" și constă în evaluarea stării soldaţilor, stabilind cine este mort, cine e pe moarte și cine are șanse de supravieţuire. Potrivit programului, capelanul trebuie se roage pentru cei morţi şi să rostească cuvinte de mângâiere pentru cei grav răniţi.

Următoarea misiune cere consultarea informaţiilor de pe medalioanele de la gâtul soldaţilor, pentru a stabili religia fiecăruia. Consilierea spirituală este astfel personalizată, cuvintele de încurajare fiind adaptate în funcţie de limbajul fiecărei tradiţii religioase. În fiecare situaţie a jocului, o fereastră de dialog cere utilizatorilor să ofere răspunsul care li se pare cel mai potrivit, iar apoi le oferă feed-back în funcţie de alegerea făcută.

Un prototip al programului este așteptat să fie gata spre jumătatea anului curent. Dacă va fi acceptat de Ministerul american al Apărării, softul va deveni parte a curriculum-ului de la școala de formare a capelanilor militari de la Fort Jackson, din Columbia S.C..