Sute de oameni se îndreaptă spre Carpaţi pentru a se feri de apocalipsă

141

Sute de persoane au hotărât să îşi petreacă 21 decembrie cocoţaţi pe Vârful Rtanj, din Munţii Carpaţi, sperând că forţa sa magnetică îi va salva de apocalipsa maiaşă.

Confrom unei legende, Muntele Rtanj (Serbia), care are forma unei piramide, ar fi fost creat artificial de către extratereştrii acum câteva mii de ani. De aceea, cei care cred în această legendă, cred şi că pe acel munte ar putea acţiona încă forţe care să îi ajute să treacă cu bine de 21 decembrie.

Legenda a atras sute de oameni din regiunile apropiate, dar şi din Austria, Franţa şi Australia, notează ABC. Nu se ştie câţi alţii vor mai veni, deoarece deja toate hotelurile, motelurile şi pensiunile din zonă sunt complet ocupate, deşi în mod normal, nu ar avea cereri decât vara.

„Oamenii ştiu că iarna nu am deschis, dar oamenii au spus că vor să vină cu o săptămână înainte de apocalipsă şi să stea o săptămâna după ca să vadă ce se întâmplă," spune Milorad Jovanovic, proprietarul unei pensiuni.O altă problemă este chiar vremea, întreaga zonă fiind acoperită de zăpadă. „Nu ştiu cum se gândesc că vor ajunge cu atâta zăpadă," mai spune Jovanovic.

Dintr-un sat vecin, alt proprietar de pensiune se plânge de situaţia creată: „Noi suntem 50 de localnici, majoritatea bătrâni. Nu vrem să avem de-a face cu sute de oameni care cred în apocalipsă. Pensiunea mea e pentru patru persoane şi deja am şase care stau aici."

Oamenii au creat un adevărat mit în jurul magnetismul acestui munte. Unii susţin că avioanele nu zboară niciodată deasupra lui din această cauză. Mai mult decât atât, mai multe conferinţe au fost programate pentru 21,22 şi 23 decembrie, pentru a discuta despre această posibilitate şi despre conexiunile muntelui cu apocalipsa maiaşă. Toate întrunirile vor fi difuzate live de către canalul privat Prva Srpska TV.