„Societăţile occidentale au transformat duminicile în zile în care activităţile recreative au eclipsat semnificaţia creştină tradiţională a zilei - să-I dedici timp lui Dumnezeu," declara Papa Benedict al XVI-lea, amintind totodată că ziua de odihnă este o celebrare a creării lumii de către Dumnezeu. Respectarea acestei zile acum, când sunt semnale îngrijorătoare cu privire la clima globală, este o necesitate, mai preciza suveranul pontif.

Omului modern, aflat într-o permanentă recuperare a timpului pierdut şi având perspectiva unei existenţe non-stop, Dumnezeu îi propune repausul săptămânal, odihna sabatică – o oază temporală în care să se regăsească şi să-şi înţeleagă rostul în lume.

„Timpul înseamnă bani” şi „cu cât eşti mai ocupat, cu atât eşti mai important” sunt sintagme definitorii pentru gândirea individului de azi. Dependenţa de muncă a devenit o realitate comună şi chiar un ţel, în Statele Unite fiind considerată o „dependenţă respectabilă”. Sociologii vorbesc despre aşa-numitul workaholism, definit ca „relaţie patologică între om şi munca lui, care provoacă modificări ale dispoziţiei interne, prin stări compulsive, pierderea controlului, sănătate precară şi scăderea interesului pentru viaţa socială.”2 Prins între munca obsesivă şi oferta bogată de distracţii, omul consideră că e de modă veche şi lipsit de orice fel de utilitate să piardă o zi, săptămânal, pentru refacere fizică şi spirituală. „Dacă ai cunoaşte Timpul aşa cum îl cunosc eu (…) n-ai mai vorbi de pierderea sa – a dumnealui, că e de gen masculin,” spunea Pălărierul din Alice în ţara minunilor.

„Dar să nu uităm că biroul nu trebuie să devină automat un templu al realizării individuale. Ideea că omul poate crea doar la muncă lucruri care rămân, că o carieră abruptă este sinonimă cu o viaţă bună nu se bazează, în ultimă instanţă, pe o ordine naturală, ci e o invenţie omenească. Sau, altfel spus: este o ideologie, o concepţie despre lume rigidă, bazată pe anumite precepte care nu mai pot fi puse sub semnul întrebării de credincioşi. Această adevărată «Biserică a Carierei» a devenit o instituţie atotputernică.”
Jakob Schrenk, Arta exploatării de sine sau Minunata lume nouă a muncii

Binecuvântată şi sfinţită

Folosirea eficientă a timpului este o ecuaţie dificilă, date fiind provocările cotidiene. O cheie importantă pentru soluţionarea ecuaţiei este surprinsă în porunca a patra a Decalogului. „Adu-ţi aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti! Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci toată lucrarea ta, dar ziua a şaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău; să nu faci nicio lucrare nici tu, nici fiul tău sau fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici vitele tale şi nici străinul care locuieşte în cetatea ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea şi tot ce este în ele, dar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de Sabat şi a sfinţit-o” (Exodul 20:8-11). Porunca dată evreilor eliberaţi din robia Egiptului era însă mult mai veche, făcând aluzie prin conţinutul său la săptămâna facerii lumii, când Dumnezeul Creator „S-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea pe care a făcut-o” (Geneza 2:1). În timp ce, de pildă, evreii şi adventiştii de ziua a şaptea respectă sâmbăta ca fiind ziua a şaptea din Decalogul biblic, majoritatea creştinilor celebrează ziua de duminică. Ceea ce se păstrează între creştini ca un numitor comun este porunca lui Dumnezeu ca omul să-şi ia o zi în fiecare săptămână în care să aibă un program şi preocupări diferite.

În perioada vechi şi nou-testamentară, odihna sabatică era însă mult diferită de modul în care creştinii înţeleg să petreacă astăzi acest timp. Sabatul era dedicat în întregime vieţii spirituale, evreii pregătindu-se încă de vineri astfel ca în ziua a şaptea să nu se ocupe cu lucrurile şi muncile de obşte. Caracterul special al acestei zile este reliefat şi de profetul Isaia, prin vocea căruia Dumnezeu i-a spus fiinţei umane: „«Dacă îţi vei opri piciorul de la a pângări Sabatul şi de la a-ţi satisface propriile plăceri în ziua Mea sfântă, dacă Sabatul va fi o desfătare pentru tine şi ziua sfântă a DOMNULUI – o zi onorată, dacă o vei cinsti prin a nu merge pe calea ta, prin a nu face ceea ce-ţi place şi prin a nu vorbi lucruri fără folos, atunci te vei desfăta în DOMNUL, te voi face să străbaţi înălţimile ţării şi te voi hrăni cu moştenirea părintelui tău Iacov,» căci gura DOMNULUI a vorbit” (58:13,14).

La rândul Său, Iisus Christos atrăgea atenţia că ziua a şaptea este o zi menită faptelor de bunătate faţă de cei care au nevoie de ajutor (Matei 12:11,12) şi că „Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2:27).

Considerat de filosofii romani doar o „dovadă a leneviei evreieşti,”3 Sabatul s-a menţinut în ciuda criticilor, valoarea sa izvorând din originea lui celestă: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut-o în creaţie” (Geneza 2:3). Odihna sabatică se regăseşte şi pe lista promisiunilor lui Dumnezeu pentru viaţa veşnică, într-o lume perfect restaurată (Isaia 66:23).

Experimentul năstruşnic al lui Jacobs

Sunt destui cei care consideră că respectarea zilei a şaptea după canoanele biblice este o îngrădire a libertăţii. Aceasta a fost şi părerea lui A. J. Jacobs, redactor al publicaţiei Esquire, care şi-a propus să experimenteze vreme de un an o trăire conformă cu regulile Bibliei. Jacobs credea că interpretarea literală a Bibliei şi o viaţă trăită în acord cu această interpretare, aşa cum se întâmplă în unele cercuri creştine fundamentaliste, te conduc inevitabil la un comportament iraţional. Timp de 365 de zile, Jacobs nu s-a bărbierit, nu s-a îmbrăcat cu haine din fibre combinate şi s-a străduit să îşi iubească semenii ca pe el însuşi, respectiv să împlinească cele Zece Porunci, inclusiv porunca a patra.

Dependent de muncă, Jacobs povesteşte cum a început pentru el respectarea Sabatului. La început, abstinenţa de la lucrurile pe care era obişnuit să le facă zilnic a fost dureroasă. „În prima săptămână, mi-am spus: «Nu verific e-mailul [în Sabat].» Am rezistat o oră, după care mi-am zis: «Bine, hai, nu deschid mesajele, doar scanez cu privirea subiectul lor. Asta nu poate fi considerată muncă.» Aşa că am dat click şi am deschis e-mailul. «Hopa! Un mesaj de la mama. Biblia spune să-ţi respecţi părinţii. Şi poate că e ceva urgent».”4 Nu a fost uşor, însă eforturile respectării literale a Bibliei s-au concretizat într-un bestseller, The Year of Living Biblically (Anul trăirii biblice). Surprinde concluzia lui Jacobs, omul care voia să demonstreze că o viaţă conformă Bibliei te face să fii ridicol: „Voi face lucrurile într-un mod diferit decât în urmă cu treisprezece luni, atât lucruri mari (mă voi odihni în Sabat), cât şi lucruri mici…”5

„Civilizaţia tehnologică a început când omul a trecut la cucerirea spaţiului. Preţul acestei victorii a fost, din păcate, sacrificarea unui element esenţial: timpul. Trăind în epoca civilizaţiei tehnologice, am ajuns să dilatăm timpul pentru a câştiga spaţiu. Obiectivul nostru esenţial este sporirea puterii în lumea spaţiului. Dar a avea mai mult nu înseamnă că şi eşti mai mult. Puterea, pe care o câştigăm în lumea spaţiului, o pierdem repede pe tărâmul timpului. Timpul este însă chiar inima existenţei noastre,”6 scria Abraham Joshua Heschel, unul dintre rabinii renumiţi ai secolului trecut. Orientat spre spaţiu, omul are, adună, posedă, cucereşte, spre deosebire de cel preocupat de axa temporală, care dăruieşte, împarte, caută. Heschel observa că, în Biblie, timpul primează în faţa spaţiului, lumea biblică fiind descrisă dintr-o perspectivă temporală. Biblia vorbeşte despre generaţii şi evenimente mai mult decât despre proprietăţi şi obiecte.

linisteEfemeritatea vieţii este conexată perspectivei veşniciei şi, din această raţiune, timpul primeşte o valoare specială în cărţile Bibliei. În timp, mai mult decât în spaţiu, omul este capabil de comunicare, dragoste şi închinare. Nu există însă două momente identice şi tocmai această unicitate a clipei pretinde folosirea înţeleaptă a timpului. „Pentru toate există o vreme, şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său,” scria înţeleptul Solomon (Eclesiastul 3:1). Şi totuşi, omul modern ajunge la dezechilibre majore, cheltuindu-şi resursele de timp în direcţii exclusive – muncă, studiu, bani etc. Renunţă la ceea ce poate fi, pentru ceea ce poate poseda, asemenea ambiţiosului personaj dostoievskian Arkadi Dolgoruki, adolescentul hotărât să mănânce doar pâine pentru a-şi atinge scopul final – banii. „Şase zile din săptămână trăim sub tirania lucrurilor concrete ale spaţiului; de Şabat, încercăm să intrăm în armonie cu sfinţenia timpului. Este o zi în care suntem chemaţi să trăim împreună veşnicia, să ne întoarcem dinspre roadele creaţiei spre misterele ei, dinspre lumea creaţiei către crearea lumii.”7

Te odihneşti şi câştigi

Validitatea odihnei sabatice şi a poruncii a patra, precum şi controversele privind identitatea Sabatului (dacă e sâmbăta sau duminica) sunt întrebările ridicate de cele mai multe ori pe acest subiect. Valoarea Sabatului şi importanţa respectării zilei a şaptea rămân undeva în plan secund. Profesorul Samuele Bacchiocchi observa însă câteva nuanţe ale odihnei sabatice, dincolo de aspectele în litigiu. Mai întâi, prin respectarea zilei a şaptea, creştinii îşi reamintesc săptămânal că lumea este creaţie divină. Odihna sabatică reflectă o concepţie despre viaţă, lume şi univers. Odihna sabatică este răspunsul pentru cei care se întreabă dacă existenţa umană este consecinţa întâmplării şi a „conjuncturilor cosmice” sau rezultatul unui plan gândit de o inteligenţă superioară. Oprindu-se din alergarea cotidiană, în ziua a şaptea a săptămânii – conform poruncii biblice -, omul recunoaşte existenţa şi autoritatea lui Dumnezeu, precum şi calitatea Sa de Creator al lumii.

Viaţa omului este astăzi o cursă de mare viteză, în contratimp, cu multe sarcini de îndeplinit. Adeseori, sfârşitul de săptămână înseamnă doar muncă în plus. În acest context, odihna sabatică poate aduce un sentiment de împlinire, în ciuda lucrurilor rămase neterminate. „Simţământul îndeplinirii, pe care ni-l aduce sărbătorirea Sabatului în viaţa noastră, dă sens şi direcţie pentru ceea ce, altfel, ar fi o continuă existenţă rectilinie, fără sens,”8 considera Bacchiocchi.

Confruntate cu secularizarea accelerată, bisericile se văd puse în faţa perspectivei de a-şi pierde membrii. Tendinţa căutării umane după o religie nerestrictivă, fără porunci şi „decaloage”, se observă în scăderea numărului de creştini practicanţi din bisericile Occidentului secularizat şi în schismele diverselor confesiuni creştine în funcţie de concepţiile liberale şi conservatoare. Astfel, dezinteresul pentru odihna săptămânală, sabatică, reflectă percepţii eronate cu privire la Divinitate – un Dumnezeu care nu te lasă să te bucuri, ci mai degrabă te trimite să-ţi toceşti genunchii în rugăciune şi miros de tămâie. Ziua săptămânală dedicată odihnei şi lui Dumnezeu are potenţialul de a corecta aceste perspective şi de a umple bisericile. Eliberaţi de munca istovitoare, de preocupările obişnuite ale vieţii şi de formele distractive de petrecere a timpului liber, creştinii ar putea avea şanse reale să-şi găsească timp şi interes pentru spiritualitate, pentru căutarea lui Dumnezeu şi pentru redefinirea scopului vieţii.

Nu mai este timp pentru repaus într-o lume educată să gândească în termenii cererii şi ofertei, în care spiritul concurenţial dictează regulile jocului. Odihna sabatică aduce însă o direcţie nouă, propunând un alt sistem de valori. „Prin limitarea temporară a productivităţii, Sabatul ne învaţă să nu facem concurenţă, ci să fim în relaţii bune unii cu alţii. El ne învaţă să-i vedem pe semenii noştri nu cantitativ, ci calitativ, adică nu în termeni ai venitului lor, ci în termeni ai valorii lor umane.”9

Eric Liddell (1902-1945), cunoscut publicului larg din filmul Carele de foc (1981), s-a născut în Tianjin (China), într-o familie de misionari. La vârsta de şase ani, părinţii l-au trimis să înveţe în Anglia, iar mai târziu s-a înscris la Universitatea din Edinburgh. Pasionat de atletism, Eric a devenit unul dintre cei mai buni alergători ai generaţiei lui, fiind supranumit „Scoţianul zburător”. A participat la Jocurile Olimpice de la Paris (1924), unde a câştigat proba de 400 de metri. Mai puţin cunoscut e faptul că Eric Liddell, considerat favorit la proba de 100 de metri, a refuzat să participe la cursa care i-ar fi asigurat încă o medalie de aur, întrucât aceasta s-a desfăşurat într-o zi de duminică. Liddell, un creştin devotat, a refuzat să participe la competiţia desfăşurată în ziua considerată de el Sabatul Domnului.

Mai mult decât weekend

Odihna sabatică este benefică sănătăţii omului, dar nu trebuie confundată cu lenea sau cu „grătarul la iarbă verde”. Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea nu pentru că ar fi fost obosit, ci pentru că a dorit ca aceasta să fie ziua specială în care să Se poată întâlni cu fiinţele create. Tentaţia de a realiza cât mai multe lucruri este mare, societatea dispunând de mijloace pe care nu le-a avut niciodată anterior. Cuceritor al spaţiului, omul nu are însă mijloace pentru a stăpâni şi timpul. Ca resursă, timpul este limitat, nepreţuit şi trebuie consumat înţelept, trebuie umplut cu lucruri care îi dau sens.

„O cugetare medievală spunea că primele şase zile ale creaţiei au dat o lume lipsită de suflet; lumii i-a fost dat sufletul în cea de-a şaptea zi.”
Laura Schlessinger

Porunca a patra nu limitează, ci aduce în viaţa omului ceea ce societatea mecanică i-a furat – timp pentru sine, familie şi Dumnezeu. Fără îndoială, uriaşul angrenaj social preferă indivizii pe post de pinioane, care să funcţioneze non-stop. Însă, chiar dacă workaholism-ul poate asigura anumite performanţe în diverse contexte organizaţionale, per ansamblu reduce starea de bine şi îl aruncă pe individ în braţele însingurării. Tocmai de aceea, Dumnezeu îi oferă omului odihna sabatică. Dacă în iureşul vieţii cotidiene, cu provocările şi ţintele ei iluzorii, pare că timpul nu mai are răbdare, prin odihna sabatică omul are şansa de a redescoperi că Dumnezeu are încă răbdare. Odihna sabatică este mai mult decât repaus fizic. Este trăire mistică, împlinire emoţională, valorizare a familiei, recunoaştere a faptului că Dumnezeu conduce viaţa, acceptare a poruncilor Sale ca principii călăuzitoare pentru existenţa umană.

Keri Wyatt Kent, autoarea cărţii Rest. Living in Sabbath Simplicity, povesteşte despre eforturile familiei sale de a transforma ziua a şaptea într-o zi de adevărată odihnă sabatică. Într-o dimineaţă, Aron, băieţelul ei în vârstă de nouă ani, a întrebat-o: „Mami! Ce avem pentru azi?” Băiatul îi auzea frecvent pe prietenii lui spunând „Azi am oră de pian” sau „Azi am program de jucat fotbal.” Keri, ştiind că băiatul întreabă, de fapt, care e programul pentru ziua respectivă, i-a spus: „Astăzi e ziua de odihnă. Tu ce crezi că avem în program?” Băiatul s-a gândit câteva clipe şi a răspuns: „Avem pace.” Aceasta este, în esenţă, semnificaţia zilei de odihnă: sentimentul de linişte oferit de prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul familiei.

---

1 Philip Pullella, „Keep Sunday special says Pope", www.reuters.com, 9 septembrie 2007
 2 Alexandra Gorea, Workaholismul, HART Human Resource Consulting, p. 1

3 Dr. Laura Schlessinger, rabinul Stewart Vogel, The Ten Commandments. The Significance of God’s Laws in Everyday Life, Perfect Bound, p. 104
4 A. J. Jacobs, The Year of Living Biblically, New York, Simon & Shuster, 2007, p. 73
5 Ibidem., p. 239
6 Abraham Joshua Heschel, Şabatul. Înţelesuri pentru omul modern, Bucureşti, Hasefer, 2008, p. 23
7 Ibidem., p. 34
8 Samuele Bacchiocchi, Sabatul sub foc încrucişat, Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2001, p. 312
9 Samuele Bacchiocchi, Sabatul sub foc încrucişat, Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2001, p. 318