timp
Foamea de timp, boala omului modern
Dacă ai întreba un cunoscut cum îi mai merge, cât de mari ar fi șansele să ţi se răspundă că este ocupat, epuizat sau stresat? Pentru omul modern, deficitul de timp pare a fi călcâiul lui Ahile, stânjenindu-l în dorinţa sa de a se bucura tihnit de avantajele pe care i le-au adus creșterea speranţei de viaţă, dezvoltarea tehnologiei și gama variată de alegeri pe care i-o prilejuiește bunăstarea materială.
Până și adolescenţii cred că cei de vârsta lor sunt dependenţi de telefon
Marea majoritate a adolescenţilor între 13 și 17 ani spun că se îngrijorează că petrec prea mult timp pe telefonul mobil.
Invazia gândurilor care ne amână fericirea la nesfârșit
Slaba concentrare a minţii asupra a ceea ce trăim într-un moment anume are darul de a umbri fericirea unei zile, chiar și atunci când subiectul gândurilor călătoare e unul cât se poate de agreabil.
Hoţii și stăpânii timpului
Cum a ajuns expresia „timpul înseamnă bani“ să ne fure adevărata semnificaţie a timpului? Timpul nu înseamnă bani, înseamnă viaţă.
Captivi între acele de ceasornic
Dacă în urmă cu aproape șapte decenii Hans Selye introducea noţiunea de stres în limbajul știinţific, astăzi conceptul a prins rădăcini solide în vocabularul nostru, invadând toate etajele cotidianului. O cauză frecventă a stresului, deși inegal distribuită între muritori, împletește suficiente fire în ţesătura ei complicată, pentru a nu putea fi evitată pe de-a-ntregul: relaţia cu timpul.
Un minut în jurul lumii
Uită-te la ceas. Ce vei face în următorul minut? Dar ce va face prietena ta din Spania? Sau un miliardar din New York? În...
Cât sport ar trebui să faci, ca să trăiești mai mult
Un studiu recent dezvăluie care este doza optimă de sport, care aduce cele mai mari beneficii asupra longevităţii.
Renunţând la o funcţie de top, pentru familie
După 7 ani ca director economic al Google, Patrick Pichette a anunţat că se retrage pentru a putea petrece mai mult timp cu familia. Pentru cei sceptici și cinici, Patrick a publicat o scrisoare deschisă în care își argumentează decizia, încercând totodată să îi ajute pe cei care duc aceeași luptă, de a găsi un echilibru între serviciu și viaţa privată.
De ce a demisionat unul dintre cei mai de succes oameni ai lumii?
Mohamed El-Erian, fost director şi manager al companiei PIMCO, care valorează sute de miliarde de dolari, a dezvăluit uimitorul motiv pentru care a demisionat, la începutul acestui an.
Cum să-ţi administrezi mai bine timpul
Majoritatea dintre noi ne plângem că nu avem timp, că nu ne ajung orele unei zile pentru tot ce am vrea să facem şi, în general, acest lucru ne produce stres şi anxietate. Dar unde este, de fapt, problema?
Dosarul „Procrastinarea”: kitul de acţiune
Este critic pentru orice efort de combatere a unei tendinţe negative să înţelegi motivele din spatele ei. Însă, ca și în cazul altor automatisme dăunătoare, și în ceea ce privește amânarea eforturile nu trebuie oprite doar la conștientizare. E nevoie de acţiuni concrete și, ceea ce e un pic mai dificil, de perseverenţă în acţiune.
Timpul, în aşteptarea lui Dumnezeu
Din sute de oferte recurente care urmăresc să ne capteze atenţia zilnic, una este cu certitudine de nerefuzat: timpul. Ore întregi, rotunde, ne sunt puse la dispoziţie în fiecare zi pentru a vedea, auzi, afla, întreba, descoperi. Pentru a identifica semne, pentru a recunoaşte vieţi pline, pentru a ne coace viaţa la lumina potrivită. Dar mai ales pentru a deveni „ceasornicari” iscusiţi, în vremea adecvată.