Din timp în timp, istoricitatea Evangheliilor sau a istoriei conţinută de ele a fost pusă sub semnul întrebării de diverși autori sau producători TV. Craig L. Blomberg, dr. teologie la Universitatea Aberdeen, Scoţia, în prezent profesor de Noul Testament la Seminarul Denver din Colorado, SUA, a alcătuit o listă a dovezilor care resping îndoielile cu privire la autenticitatea istorică a cărţilor biblice care descriu viaţa lui Iisus.
Din timp în timp, istoricitatea Evangheliilor sau a istoriei conţinută de ele a fost pusă sub semnul întrebării de diverși autori sau producători TV. Craig L. Blomberg, doctor în teologie la Universitatea Aberdeen, Scoţia, în prezent profesor de Noul Testament la Seminarul Denver din Colorado, SUA, a alcătuit o listă a dovezilor care resping îndoielile cu privire la autenticitatea istorică a cărţilor biblice care descriu viaţa lui Iisus.1.
Evangheliile conţin adevărata istorie a lui Iisus
Există la ora actuală 5700 de manuscrise grecești, care conţin părţi din sau întreg Noul Testament. Prin examinarea acestor manuscrise 99% din textul original poate fi reconstituit cu o precizie rezonabilă. Cu alte cuvinte, putem ști care a fost textul pe care l-au scris autorii originali.Ce se întâmplă însă cu restul de 1%? Influenţa acestor fragmente de text îndoielnice nu afectează nicio doctrină sau vreun standard etic al Noului Testament.2. Autorii celor patru evaghelii și autorul cărţii Faptele apostolilor sunt demni de încredere. Matei și Ioan au fost printre cei doisprezece apostoli. Marcu a fost un tovarăș apropiat al lui Petru și Luca (autorul cărţii Faptele apostolilor) și a călătorit destul de mult cu Pavel.Criticii care se îndoiesc că aceste cinci cărţi biblice au fost scrise de Matei, Marcu, Ioan și Luca, consideră că autorii au fost discipolii celor patru. Dar chiar și în acest caz, ar rezulta că autorii au fost foarte aproape de evenimente și relatarea lor este de încredere.3. Cele cinci cărţi menţionate mai sus au fost aproape sigur scrise în secolul I, într-un interval de 60 de ani de la moartea lui Iisus.
Teologia conservatoare datează Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Faptele apostolilor în anii 60 d.Chr., iar Evanghelia lui Ioan în anii 80 sau 90 d.Chr. Teologia liberală sugerează date ușor mai târzii: Marcu în anii 60-70, Matei, Luca și Faptele Apostolilor în anii 80 și Ioan în anii 90. Deci perioada de timp între evenimentele relatate și înregistrarea lor în scris, rămâne suficient de mică și reprezintă un bun predictor al veridicităţii relatărilor.4. Evreii și grecii antici cultivau cu meticulozitate arta memorizării – tradiţii complexe fiind memorate și transmise pe căi orale.
Cu siguranţă la fel s-a întâmplat și cu scrierile Noului Testament. Înainte ca acestea să fie scrise, urmașii lui Iisus au transmis cu mare grijă mai departe raportul învăţăturilor și minunilor Sale.5. Memorizarea și transmiterea mai departe a tradiţiilor sacre le permiteau unele libertăţi povestitorilor. Păstrătorii tradiţiei puteau prescurta, parafraza, prioritiza și comenta evenimentele prezentate, atât timp cât rămâneau credincioși esenţei și înţelesului pe care le transmiteau. Aceasta explică în mare măsură atât asemănările, cât și diferenţele dintre cele patru Evanghelii.
Despre distorsionarea istoriei
Autorii au păstrat intactă esenţa istoriei lui Iisus, dar au exercitat o oarecare libertate în a modela relatarea după cum li s-a părut potrivit sau necesar.6. Faptul că fiecare dintre autorii Evangheliilor a accentuat anumite idei distincte, conform cu convingerile sale ideologice și teologice, nu înseamnă că a distorsionat istoria. Cauza pe care o susţineau le cerea primilor creștini să fie atenţi cu acurateţea relatării lor istorice pentru a nu fi bănuiţi de înșelăciune sau manipulare.7. Prologul Evangheliei lui Luca (1:1-4) se aseamănă foarte mult în formă și conţinut cu alte lucrări ale istoricilor sau biografilor din antichitate, precum Iosif Flavius, Herodot sau Tucidides. Luca era deci conștient că scrie o lucrare istorică și nu una de ficţiune.8. Așa numitele „hard sayings” (afirmaţii greu de înţeles) ale lui Iisus sunt dovezi ale autenticităţii evangheliilor. Dacă autorii s-ar fi simţit liberi să modifice cuvintele lui Iisus pentru a face creștinismul mai atractiv, de ce nu ar fi eliminat aceste afirmaţii dificil de înţeles (Luca 14:26; Marcu 13:32)?9. Faptul că Noul Testament nu conţine afirmaţii ale lui Iisus pe teme care au fost dezbătute după moartea Sa, relevă autenticitatea istorică a scrierilor NT. Ar fi fost facil pentru autori să insereze o falsă afirmaţie a lui Iisus în Evanghelii, care să rezolve dilemele cu care se confruntau în momentul scrierii evangheliilor. Dar faptul că acest lucru nu s-a întâmplat demonstrează buna-credinţă a autorilor Evangheliilor.10.
Citește și: Scopul vieţii, descoperit de un pastor pe moarte
Mărturiile istorice ale autorilor necreștini sprijinesc detaliile Evangheliilor și ale cărţii Faptele apostolilor. Mai bine de 10 autori antici evrei, greci și romani Îl menţionează pe Iisus. Împreună, lucrările lor atestă elementele de bază ale portretului istoric al lui Iisus. Multe alte detalii legate de contextul istoric al vieţii lui Iisus sunt de asemenea atestate.11. Arheologia dezvăluie și confirmă cu regularitate detalii geografice, topografice, obiceiuri, artefacte, clădiri, morminte, inscripţii menţionate în Noul Testament.12. Părţile Noului Testament scrise cronologic înaintea Evangheliilor atestă istoricitatea acestora.
De exemplu, Pavel, Iacov, Petru, în epistolele lor care au fost scrise înainte de evanghelii, citează sau fac aluzii la învăţăturile și acţiunile lui Iisus. Dar informaţiile sunt concordante. Conţinutul evangheliilor nu reprezintă deci legende dezvoltate mai târziu, ci mărturii istorice reale ale unor evenimente reale care au avut loc în primele decenii ale erei noastre.
