Adevărul (metafizic) nu se lasă judecat de noi. Conform Bibliei, El așteaptă să fie crezut și acceptat, pentru a putea fi înţeles și evaluat. Altminteri, Adevărul este Cel care ne judecă.
Philon din Alexandria a fost contemporan cu Iisus. Un evreu născut într-o familie bogată și influentă, Philon a devenit membru al elitei intelectuale a Alexandriei pe vremea când cetatea egipteană depășise în reputaţie Atena, devenind cel mai cult oraș mediteraneean. Philon nu era doar bine educat în cultura și filosofia greacă, dar și inteligent și perseverent.
Loial religiei mozaice și dedicat filosofiei grecești, Philon și-a asumat sarcina dificilă de a armoniza Scripturile evreiești (în traducerea greacă – Septuaginta) cu convingerile filosofice proeminente ale elitelor vremii. Ca rezultat al acestui efort, Philon a ajuns să formuleze teoria că Moise a fost primul filosof, inspirat de Dumnezeu Însuși, în timp ce filosofii greci s-au inspirat de fapt de la Moise.
Philon iubea Scripturile, dar, în acord cu Platon, credea că adevărul e în lumea ideilor, dincolo de cuvintele Scripturii. De aceea și-a asumat sarcina monumentală de a scoate la lumină adevăratul înţeles din spatele cuvintelor Scripturii. Pentru a-și îndeplini scopul, a apelat la metoda la care apelase și Aristotel pentru a revela adevăratul sens al scrierilor lui Homer: interpretarea alegorică. Oriunde mesajul direct al Scripturii nu se potrivea cu viziunea filosofică greacă despre univers, Dumnezeu și oameni, Pilon le armoniza prin imaginarea unor sensuri alegorice în spatele cuvintelor Scripturii.
Deși, pentru cititorul modern, interpretările alegorice ale lui Philon și ale celor care i-au urmat pe acest drum în biserica creștină par arbitrare și ilogice, ele reprezentau o abordare cultă și coerentă, conform unei majorităţi a intelectualităţii timpului. De la distanţa considerabilă de la care o privim astăzi, putem recunoaște că interpretarea alegorică a Bibliei este o eroare.
Nu beneficiem însă de aceeași distanţă edificatoare atunci când trebuie să evaluăm mulţimea teoriilor hermeneutice biblice contemporane. Remarcăm, totuși, că Biblia este tratată și astăzi cu aceeași convingere – că trebuie armonizată cu convingerile intelectuale contemporane despre Dumnezeu, lume și oameni. Ernst Troeltsch (1865-1923) a dat un impuls decisiv unei noi abordări hermeneutice care s-a dezvoltat și ramificat foarte mult între timp – metoda istorico-critică.
Troeltsch a formulat trei criterii fundamentale pe baza cărora să judecăm Biblia: critica, analogia și corelaţia. Primul se referea la abordarea Bibliei cu îndoială metodologică – nimic nu e adevărat sau fals din start, totul se investighează și decidem pe parcurs. Al doilea criteriu afirmă că tot ce nu cunoaștem prin experienţă astăzi nu poate fi considerat istoric nici în Biblie – dacă azi nu vedem pe cineva înviind, nicio înviere biblică nu poate fi considerată eveniment istoric. Iar al treilea criteriu subliniază că toată istoria poate fi explicată prin relaţii de tip cauză-efect, pentru că lumea e un sistem închis, care nu permite explicaţii supranaturale.
Orice intervenţie a lui Dumnezeu în istorie este eliminată încă de la nivelul premiselor. Aplicarea celor trei criterii urma să extragă adevărul istoric din Biblie. Teoriile că Iisus nici nu a existat de fapt sau că ce știm despre El este doar o legendă s-au născut dintr-o asemenea abordare hermeneutică a Bibliei. În ciuda dovezilor istorice ale existenţei lui Iisus sau a argumentelor în favoarea istoricităţii învierii Sale.
Două tablouri din epoci diferite. Aceeași imagine. Philon s-a străduit să lărgească înţelesul Scripturii pentru a include convingerile filosofice ale timpului său. Astăzi, tendinţa e reducerea adevărului Bibliei la minimumul care trece testul criteriilor contemporane. Deși convingerile despre ce este adevărul și care este metoda potrivită pentru a-l găsi s-au schimbat, convingerea că Scriptura trebuie armonizată cu ceea ce credem noi că poate fi adevărat a rămas marea constantă. Chiar dacă rezultatele la care ajungem sunt diferite de la o epocă la alta.
Provocarea stă în faptul că, într-o vreme în care avem convingerea că este dreptul nostru să-L judecăm și să decidem dacă merită acceptat, Adevărul (metafizic) nu se lasă judecat de noi. Conform Bibliei, El așteaptă să fie crezut și acceptat, pentru a putea fi înţeles și evaluat. Altminteri, Adevărul este Cel care ne judecă.
