„Intelectualii români nu prea cunosc teologia”

48

Într-un interviu publicat în ediţia de astăzi a ziarului Lumina, profesorul Adrian Muraru portretizează acut teologia românească.

Relaţia intelectualilor cu teologia este „ambiguă”, consideră  Adrian Muraru, lector doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. „Teologia este de multe ori observată prin "meseria" proprie a fiecărui intelectual (şi influenţată, cum aminteam, de prejudecăţile "tribului"),” a explicat profesorul.Profesorul s-a declarat dezamăgit de „cunoașterea relatativ precară a teologiei” în cercurile intelectuale, dar mai ales de nivelul scăzuit de „cunoștinţe teologice elementare.” Pentru a exemplifica, Moraru povestește că „un cunoscut universitar a publicat de curând, la o editură prestigioasă din străinătate, un volum dedicat istoriei intelectuale a modernităţii şi, încercând să explice fenomenul în circumstanţele sale religioase, a folosit expresia ‘teologia iudeo-creştină’” (expresie necorespunzătoare prin prisma diferenţelor ireconciliabile între cele cele două sisteme teologice).„Să sperăm totuşi că situaţia se va schimba.” Muraru consideră că perspectivele optimiste sunt date de activităţile din câteva centre de cercetare care au proiecte în derulare. Două dintre acestea, care sunt susţinute de universitatea din Iași, sunt Centrul de știinţe biblico-filosofice numit Monumenta Linguae Dacoromanorum, „care încearcă să recupereze tradiţia biblică evidentă în vechile traduceri româneşti ale Bibliei.” Al doilea proiect vizează înfiinţarea unui centru de traducere şi editare dedicat textelor antice şi medievale. Acesta urmează să ofere ediţii bilingve, în format academic, pentru operele greceşti şi latine, precreştine şi creştine. „Multe proiecte sunt inedite pentru cultura noastră,” e de părere Moraru.