Trei papi la Vatican: Francisc primește vizita papei Tawadros II

700

Papa Francisc s-a întâlnit vineri cu Papa Tawadros II, capul Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt, o reuniune ecumenică ce a ridicat numărul papilor din incinta Vaticanului la trei.

Tawadros II e al doilea papă coptic care a vizitat Vaticanul vreodată, după vizita istorică a Papei Shenouda III la Papa Paul al VI-lea, din 1973, precizează Religion News. Aceasta a reprezentat prima deplasare în străinătate a patriarhului Tawadros al II-lea de la alegerea sa, în noiembrie 2012, în timp ce minoritatea coptă din Egipt – între 6 % şi 10 % din populaţie – se confruntă cu o persecuţie violentă și sistematică din partea islamiștilor.

Tawadros al II-lea a fost însoţit de şase preoţi în cursul călătoriei sale în Europa, ce s-a desfășurat între 9-12 mai şi care a avut drept scop să-l felicite pe papa Francisc pentru alegerea sa în Scaunul Pontifical. În plus, Tawadros a vizitat, în cursul acestor zile, și mai multe parohii ortodoxe copte.

Papa Francisc, în vârstă de 76 de ani, și papa Tawadros, în vârstă de 60 de ani, au discutat vineri timp de 15 minute, adresându-se unul altuia cu apelativul „Sfinţia voastră”, după care au asistat împreună la un serviciu de rugăciune de la capela Redemptoris Mater din Vatican.

În cadrul acestui serviciu de rugăciune, cei doi papi s-au rugat pentru „toate ţările și comunităţile care sunt victime ale conflictului și violenţei” și pentru „pace și armonie, fără discriminare și nedreptate”.

Tawadros a fost găzduit în aceeași casă unde locuiește și papa Francisc – Casa Sf. Marta, casa de oaspeţi a Vaticanului, unde Cardinalii electori au stat în timpul Conclavului. Papa emerit Benedict – care a revenit la Vatican pe 2 mai, la două luni după demisie – locuiește în mănăstirea Mater Ecclesiae, la cinci minute de casa de oaspeţi, însă nu a existat nicio întâlnire oficială între el și papa Tawadros.

Vizita reprezintă un nou pas în materie de ecumenism, după ce patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I, a asistat în martie la mesa de întronizare a unui papă, o premieră de la Marea Schismă din 1054.