Uciși fără motiv. Masacru asupra creștinilor din Sadad

250

21 octombrie 2013 a fost o zi neagră pentru creștinii din Sadad (Siria). Orașul a fost asediat de islamiști, care au ucis orbește zeci de creștini, aruncându-i apoi în gropi comune. Arhiepiscopul ortodox sirian Selwanos Boutros Alnemeh a calificat atacul drept „cel mai grav și cel mai mare masacru al creștinilor din Siria, din ultimii doi ani și jumătate".

Selwanos Boutros Alnemeh, care slujește ca mitropolit de Homs și Hama, relata pentru presă că numai pe 21 octombrie, la Sadad, „peste 45 de civili nevinovaţi, printre care copii și femei, au fost martirizaţi fără niciun motiv, mulţi fiind apoi aruncaţi în gropi comune".

Orașul Sadad, o așezare mică, situată la circa 100 de kilometri de Damasc, a fost timp de o săptămână scena unor lupte de o cruzime fără precedent. „Timp de o săptămână, 1.500 de familii, cu copii şi persoane în vârstă, au fost luate ostatice şi folosite ca scuturi umane. Aproximativ 2.500 de familii au reuşit să fugă din Sadad, în prezent fiind refugiaţi la Damasc, Homs, Fayrouza, Zaydal, Maskane şi Al- Fhayle", relata arhiepiscopul sirian, pentru theorthodoxchurch.info. Orașul, având aprox. 15.000 de locuitori, a fost aproape complet distrus. Jafurile nu au ocolit nici măcar bisericile, școlile sau clădirile publice. Inclusiv spitalul local a fost o ţintă a atacatorilor.

Declaraţia arhiepiscopului continuă tulburător bilanţul: „3.000 de oameni au fost luaţi ostatici, iar noi am strigat pentru ajutor și nimeni nu ne-a auzit, cu excepţia minorităţilor care ne-au ajutat și care au fost solidare. Unde este conștiinţa creștină? Unde este conștiinţa siriană? Unde este conștiinţa umană? Unde sunt fraţii noștri, mitropoliţii, preoţii și prietenii? Unde?! Unde? Și niciun răspuns… Cu câteva excepţii. Am un nod un gât și inima îmi arde pentru toate câte s-au petrecut în eparhia mea și bieţii oameni care au căutat refugiu, plecând apoi cu mâinile goale… Unde vor merge de acolo, nu știu… Rugaţi-vă pentru noi!"

„Este cel mai mare masacru al creștinilor din Siria și al doilea în regiunea Orientului Mijlociu după bombardarea Bisericii Maica Mântuirii Noastre din Irak, în 2010", a subliniat Serlwanos Boutros Alnemeh. Atacul din Irak, despre care vorbește episcopul, a avut loc pe 31 octombrie și s-a soldat cu moartea a cel puţin 58 de persoane. Alte 100 au fost luate ostatice atunci când un grup de insurgenţi suniţi, afiliaţi al-Qaida sub numele de „Statul Islamic al Irakului", au luat cu asalt biserica, în timpul liturghiei dumnicale. Atacul din 2010 a fost invocat de iniţiatorii lui ca o ofensivă împotriva „murdăriei idolatre" – expresiei asociate bisericii creștine – și o campanie pentru „eliberarea surorilor noastre în Islam, arestate în mănăstirile din Egipt", două soţii de preot despre care spuneau că s-ar fi convertit la islamism.

Atacul din octombrie anul acesta i-a vizat pe creștini, se pare, fiindcă islamiștii îi consideră vinovaţi de colaborare cu regimul președintelui Bashar al-Assad. Situaţia creștinilor sirieni este similară cu aceea a Bisericii Creștine Copte (din Egipt). Și acolo creștinii sunt consideraţi un fel de „ţap ispășitor", după ce președintele Mohamed Morsi a fost înlăturat de la putere. În Siria totuși, creștinii au început să sufere persecuţii din partea insurgenţilor islamici chiar și înainte de o dorită înlăturare a președintelui Assad.

Sâmburele de adevăr al acuzaţiilor pe care militanţii islamiști le aduc creștinilor este că aceștia au fost, în general, avantajaţi de regimurile laice, lucru care se justifică prin faptul că astfel de regimuri le protejau mai bine drepturile. În Irak, de exemplu, după prăbușirea regimului lui Saddam Hussein, islamismul radical sunnit s-a răspândit şi milioane de creştini şi-au părăsit satele şi oraşele.

Procentul creștinilor din Siria a scăzut în prezent la 10%, pe fondul persecuţiilor intense la care sunt supuși. Un reporter nota pentru ziarul american The Independent o discuţie pe care a avut-o cu o adolescentă creștină siriană: „Am plecat pentru că încercau să ne omoare. Voiau să ne omoare, pentru că suntem creștini. Ne numeau Kaffiri, chiar și copiii mici ne spuneau așa. Vecinii noștri s-au întors împotriva noastra. Până la urmă, am fugit prin balcoane. Nici n-am îndrăznit să ieșim pe strada din faţa casei. Am mai păstrat legătura cu câţiva prieteni creștini care au rămas acasă, dar nu mai pot vorbi cu prietenii mei musulmani. Îmi pare tare rău de asta."