„Uită de biserică, urmează-l pe Iisus” – capcanele unei soluţii simplificatoare

438

În această săptămână, Newsweek Magazine ilustrează coperta cu imaginea lui Iisus, reprezentat într-o variantă modernă, acompaniat de titlul articolului principal „Uită de Biserică, urmează-l pe Iisus", scris de Andrew Sullivan. Titlul pare să facă aluzie la tedinţa creştinilor de a opta pentru o religie casnică, decât una în sânul bisericii, dar de fapt abordează mai multe teme de interes ale creştinătăţii secolului XXI.

În această săptămână, Newsweek Magazine ilustrează coperta cu imaginea lui Iisus, reprezentat într-o variantă modernă, acompaniat de titlul articolului principal „Uită de Biserică, urmează-L pe Iisus”, scris de Andrew Sullivan. Titlul pare să facă aluzie la tendinţa creştinilor de a opta pentru o religie casnică, decât una în sânul bisericii, dar de fapt abordează mai multe teme de interes ale creştinătăţii secolului XXI.

„Creştinismul a fost distrus de politică, preoţi, evanghelişti bogaţi. Ignoră-i şi urmează-L pe El.” Aceasta este deviza sub care Sullivan a scris articolul, criticat de mulţi apărători ai religiei pentru părerile pe care le expune.

Sullivan își susţine teza prin patru categorii de argumente: 1) ilustraţiile – îi folosește pe Jefferson, Francisc de Assisi și pe bunica sa ca modele de îmbrăţișare a unui creștinism simplu; 2) critica – în câteva cuvinte generalizatoare anunţă decăderea Bisericilor; 3) analiza – care concluzionează că politicul și puterea au afectat și continuă să afecteze prea mult religiosul; 4) modelul Iisus – prezentat în termeni simplificatori.

Dincolo de retorica accentuată în jurul ideii că un creștin adevărat trebuie să renunţe la doctrine, politică, putere socială și să trăiască doar pe baza poruncilor simple ale lui Iisus, articolul lui Sullivan, în esenţă, se construiește în jurul a trei tendinţe relativ noi din creștinismul contemporan.

Credinţa, redusă la persoana lui Iisus

Sullivan este partizanul intenţiei lui Thomas Jefferson de a reduce Biblia cu tot conţinutul ei, la o versiune mini, care să conţină doar cuvinte rostite de Iisus în Noul Testament.

„Trebuie să reducem volumul (NT) la evanghelii şi să selectăm, chiar și din ele, cuvintele care I-au aparţinut lui Iisus”, citează Sullivan din Thomas Jefferson. Acesta din urmă a îndepărtat ceea ce i s-a părut a fi înţelegeri greşite ale urmaşilor lui Iisus, care „exprimau într-un mod de neînţeles pentru ceilalţi, ceea ce nu înţeleseseră nici ei înşişi”. Pentru el, ca şi pentru Sullivan, din câte se pare, restul Bibliei, era chiar un produs rezidual, un deşeu nefolositor credincioşilor.

„Dacă cea mai importantă moştenire politică a lui Jefferson a fost Declaraţia de Independenţă, atunci această învăţătură morală curată și preţioasă a fost moștenirea sa religioasă. ‘Sunt un creştin adevărat’, insista Jefferson, împotriva fundamentaliştilor şi clericilor vremii sale. ‘Adică un discipol al doctrinelor lui Iisus’,” scrie Sullivan, citându-l pe Jefferson.

Prin doctrinele lui Iisus, Sullivan înţelege „poruncile practice”, acele idei radicale pe care Iisus le exemplifica în poveşti simple şi în tot ceea ce făcea. Dragostea faţă de aproapele, dragostea faţă de duşmani, abandonarea averilor etc.

Îndemnul lui Sullivan de a trăi după poruncile lui Iisus este corect, însă așezarea informaţiilor biblice sub eticheta de „resturi” şi îndemnarea oamenilor să renunţe la biserici sunt ambele greşite şi chiar periculoase. Şi poate mai important decât aceasta este faptul că opiniile greșite ale lui Sullivan reprezintă o tendinţă tot mai prezentă.

Oameni care se declară creştini îşi îndeamnă apropiaţii să adopte un creştinism în afara instituţiilor bisericeşti. În America deja se întâmplă. Sub numele de „biserica simplă”, grupuri mici, de la 2 la 12 persoane se întâlnesc în „congregaţii organice”, în cafenele, parcuri sau în alte locuri. Iar 3 din 5 adolescenţi americani se îndepărtează de biserică după vârsta de 15 ani, a descoperit un studiu al Barna Group.

Soluţia nu este însă cea sugerată de Sullivan. Reducerea Bibliei la cuvintele lui Iisus înseamnă de fapt ignorarea providenţei și inspiraţiei lui Dumnezeu în scrierea Bibliei, a personalităţii trinitare a lui Dumnezeu, a scopului Său şi în definitiv a scopului nostru ca oameni. Iar bisericile nu trebuie evitate, ci trebuie vindecate de problemele lor, măcar pentru a urma tot exemplul lui Iisus care mergea la sinagogă, deşi Își exprima dezacordul faţă de practicile liderilor religioşi pe care îi întâlnea acolo şi pe care încerca să îi corecteze, tot spre binele lor.

Iisus, politizarea religiei şi activismul social-politic

O altă problemă pe care o ridică Sullivan în articol este că Bisericile sunt astăzi politizate, autoritatea lor este în declin pentru că nu au reușit să renunţe la tradiţiile lor anacronice, ba chiar au căzut în excese fundamentaliste (de exemplu: pilulele contracepţionale nu trebuie folosite, pământul are 6000 de ani, a fi credincios înseamnă să devii bogat).

Sullivan deplânge, de asemenea, dispariţia viziunii lui Jefferson cu privire la un creştinism simplu, pur, apolitic, care este în prezent foarte departe de realitatea politicii americane. „Trăim într-o eră în care politica e saturată de religie. Pe de o parte, tabăra republicanilor este alcătuită din protestanţi evanghelici care cred că religia ar trebui să influenţeze fiecare aspect al vieţii publice. Pe de altă parte, democraţii au candidaţi care îşi declară credinţa în foruri publice, cum a făcut Obama la “Mic Dejun cu Rugăciune”, invocându-L pe Iisus pentru a-şi apăra planul său pentru reforma în sănătate,” scrie Sullivan în articol.

Autorul susţine și că oamenii ar trebui să nu mai fie atât de preocupaţi de politică, homosexualitate, avort (pentru că nici Iisus nu a vorbit despre ele), ci să încerce să trăiască precum Iisus (pe care Sullivan Îl numește „fără politică”). Totuși, recunoaște că „sunt vremuri când mari nedreptăţi: sclavie, imperialism, totalitarism, segregare” necesită activism.

„Dar, de la Gandhi la Martin Luther King, cele mai bune exemple de astfel de mişcări au renunţat la putere de asemenea. Ele îmbrăţişează nonviolenţa ca un exemplu moral, iar acest paradox schimbă lumea, mai mult decât ar putea politica sau violenţa vreodată”. Puterea, crede jurnalistul, ca să fie eficientă, trebuie să recurgă la ameninţări cu violenţă, ceea ce este împotriva învăţăturilor lui Iisus, motiv pentru care credincioşii trebuie să renunţe la puterea pe care o au unii asupra altora. El îşi susţine argumentul spunând că de aceea Iisus nu S-a apărat la proces, nu a opus rezistenţă pe cruce, ba chiar i-a iertat pe cei care l-au acuzat.

Deşi nu este greşit, exemplul lui este incomplet, și pentru că motivele lui Iisus au fost mult mai complexe decât sugerează Sullivan. În plus, autorul nu explică de ce imperialismul, de pildă, este o nedreptate mai mare decât avortul.

Păcatele Bisericii

După părerea lui Sullivan, creştinismul se distruge singur, din interior, de la primele persoane cu gulere albe, ale căror acţiuni din ultima decadă au dus la pierderea autorităţii morale. În ceea ce-i priveşte pe catolici, Sullivan spune, într-o notă exagerată, că „întreaga ierarhie a întreţinut şi a acoperit o conspiraţie internaţională, pentru a abuza şi viola nenumăraţi copii şi tineri”.

„Nu ştiu ce incriminare a autorităţii bisericii poate fi mai mare decât refuzul liderilor de a-și asuma responsabilitatea pentru faptele clericilor săi şi a demisiona. În schimb, sunt obsedaţi de viaţa sexuală a altora, despre cine are dreptul la căsătorie civilă şi despre cine plăteşte pentru contraceptive.”

Pe de cealaltă parte, bisericile protestante, care nu demult promovau moderaţia religioasă, au decăzut în ultimii 50 de ani, crede Sullivan. „Mulţi evanghelici din suburbii îmbrăţişează o doctrină a prosperităţii, care învaţă că trăind o viaţă de creştin te va face bogat şi de succes. Alţii, în schimb, apără un literalism biblic rigid, dând la o parte secole de cercetări care arată că evangheliile canonizate au fost scrise la decenii după Iisus şi că sunt exemplare copiate după alte copii ale unor poveşti spuse de oameni cu o memorie imperfectă”.

Sullivan deplânge păcatele bisericii în maniera tipică a celor care se declară creştini, dar care interpretează Biblia, sau doar părţi din ea, după cum li se pare potrivit, după cum o pot împăca cu celelalte credinţe pe care le au: ştiinţa, distracţia, plăcerile oferite de societate. Încercarea de a găsi un compromis între viaţa după adevărurile biblice şi viaţa în societate este poate ceea ce caracterizează cel mai bine creştinismul secolului XXI şi o piatră de încercare pentru mulţi dintre noi.