Un grup catolic sfidează biserica şi hirotoneşte o femeie

255

Sfidând autoritatea Bisericii Catolice, un grup catolic dizident a decis să hirotonească sâmbătă o femeie preot, într-o biserică din Louisville, Statele Unite ale Americii. Femeia are de acum înainte drepturi depline şi poate şi să înfiinţeze biserici.

Rosemarie Smead, în vârstă de 70 de ani, este una dintre cele 150 de femei catolice din întreaga lume care a decis să nu mai aştepte ca Biserica Catolică să dea undă verde hirotonirii femeilor. Ceremonia a avut loc sâmbătă, în prezenţa a 200 de persoane. Smead, fostă călugăriţă în ordinul Carmelitelor, este licenţiată în teologie şi doctor în consiliere psihologică.

Hirotonirea femeilor, celibatul preoţilor şi metodele de contracepţie sunt trei dintre marile subiecte care divid comunitatea catolică din Statele Unite şi Vaticanul. Într-un sondaj recent, comandat de New York Times, 70% dintre catolicii americani au declarat că femeile ar trebui să fie hirotonite.

Poziţia oficială a Bisericii Catolice, subliniată ultima dată de Papa Benedict al XVI-lea, le interzice femeilor să fie hirotonite şi avertizează că Vaticanul nu va tolera neascultarea cu privire la doctrinele fundamentale, arată Reuters.