O prietenie „nedreaptă”, dar autentică

383

„Fratele meu, m-am rugat pentru tine. Te-am iertat. M-am rugat să te văd din nou." Acestea au fost cuvintele pe care Anthony Colon nu i le-a spus fratelui lui de sânge, ci omului care i-a împușcat mortal fratele.

Anthony era adolescent atunci când Michael Rowe a tras 13 focuri în trupul lui Wilfredo, care a rămas fără suflare pe o stradă din East Harlem. Furia care l-a copleșit la moartea singurului membru al familiei lui care îi lua constant apărarea și care vedea ce este bun în el l-a făcut pe Anthony să-și trăiască următorii ani ca un năuc plin de ură.

Timpul a trecut și viaţa l-a adus pe Anthony în contact cu religia, bărbatul descoperindu-se în curând copleșit de dorinţa de a-l ierta pe criminalul fratelui său și de a se elibera de durerea care îl ţinuse prizonier ani de zile, relatează CNN.

L-a întâlnit pe Michael în închisoare. Ca și Anthony, și el trecuse printr-o experienţă transformatoare, în care valorile creștine au jucat un rol crucial. Michael era convins că fapta lui era de neiertat și spunea că, deși simte nevoia să compenseze acum făcând lucruri bune, e conștient că acestea nu îl vor ajuta să facă pace cu sine complet. Totuși, dorinţa sinceră a lui Anthony de a-l ierta și prezenţa lui la cele mai importante evenimente din viaţa de acum a lui Michael (absolvirea cursurilor luate în închisoare, depoziţia în faţa judecătorilor pentru eliberare condiţionată) i-a legat cu prietenie pe cei doi.

Astăzi, amândoi frecventează biserica lui Anthony și împreună lucrează cu copiii din anturaje violente pentru a le transmite sfaturi valoroase din experienţa tragică prin care au trecut împreună.