Victoria femeilor de la Zidul Plângerii după 25 de ani de campanii

98

Serviciul religios organizat ieri cu ocazia primei zile a lunii Tamuz a marcat un moment istoric pentru Israelul modern, prin victoria grupului feminist ce a militat în ultimii 25 de ani pentru dreptul femeilor de a se ruga alături de bărbaţi la Zidul Plângerii.

De când Israelul a reclamat Zidul Plângerii în 1967, acest loc sacru al iudaismului a fost condus după regulile stricte ale evreilor ultra-ortodocși. Bărbaţii și femeile au fot segregaţi, și doar bărbaţilor li s-a permis să recite Tora cu voce tare, să poarte șaluri albe și să își lege filactere la mâini și pe frunte.

 Dar ziua de ieri a marcat victoria grupului feminist de la Zidul Plângerii, care militează din 1988 pentru accesul liber la Zidul Plângerii al tuturor evreilor, inclusiv al femeilor, afirmând că legea evreiască nu interzice femeilor dreptul de a se ruga la fel ca bărbaţii. Ieri, forţele de poliţie, care cu doar câteva săptămâni în urmă arestau activistele, de data aceasta le-au flancat pentru a le proteja, scrie The Guardian.

Din secţiunea bărbaţilor s-au auzit cântece pline de mânie și dezaprobare, însă acest lucru nu le-a descurajat pe femei. „E preţul succesului nostru – acum, cel puţin ne-au remarcat", a afirmat Lior Nevo, o activistă ce a venit la Zidul Plângerii împreună cu fiica ei de două luni, Netta.

"Rugatul în mijlocul unei baricade a poliţiei a fost un lucru neobișnuit", a mai afirmat ea, adăugând însă că serviciul religios de ieri a reprezentat un pas în direcţia cea bună din perspectiva ei. „Am fost arestată aici când eram însărcinată în luna a opta. Luna trecută, am venit cu bebelușa mea și violenţele de aici m-au speriat. Dar acum rabinatul a realizat că nu ajută la nimic dacă suntem arestate. În 12 ani de acum încolo, s-ar putea ca Netta să-și sărbătorească bat mitzvah aici", a zâmbit ea. „Atitudinile se schimbă în Israel", a adăgat ea.