Remus Cernea: ateii nu vor putea avea funcţie politică în România

49

„Comisia pentru revizuirea Constituţiei a votat pentru a interzice unei persoane fără religie să poată fi preşedinte, prim-ministru, ministru sau secretar de stat în România", scrie deputatul Remus Cernea pe contul său de Facebook, citat de Realitatea.net.

Remus Cernea a deplâns faptul că formula religioasă a jurământului de credinţă depus la încadrarea în funcţie sugerează că statul exclude din start că o persoană fără o credinţă (monoteistă) ar putea deveni secretar de stat, ministru, premier sau preşedinte în statul român.

Deputatul și-a manifestat această nemulţumire în timpul lucrărilor de revizuire a Constituţiei ţării.

„Amendamentul propus de mine pentru a permite şi jurământul de credinţă fără formula religioasă „aşa să îmi ajute Dumnezeu", dar jurând pe onoare şi conştiinţă a fost respins cu largă majoritate, primind doar un vot pentru, din partea reprezentantului UDMR", a mai scris Remus Cernea pe reţeaua de socializare.