Vegetalele ajută bolnavele de cancer mamar să supravieţuiască

49

Consumul de varză, broccoli şi legume crucifere cu frunze verzi creşte şansele de a supravieţui cancerului mamar, arată un studiu american, efectuat pe femei din China, informează AFP.

Consumul de legume crucifere (din familia verzei) s-a dovedit a putea diminua riscul de a muri de cancer de sân cu 22% până la 62%, iar şansele de reapariţie a cancerului la sân scad şi ele cu 21-35 de procente.

Specialiştii de la Universitatea Vanderbilt, care au coordonat studiul, sugerează că şi persoanele care supravieţuiesc cancerului la sân ar trebui să ia în considerare consumul de crucifere precum varza, conopida, broccoli şi legumele cu frunze verzi, din aceeaşi familie.

Autorii evidenţiază că femeile din China au un regim alimentar diferit de cel al femeilor occidentale, în sensul că mănâncă mult mai des legume precum napii şi varza chinezească. În SUA femeile consumă cu precădere varză de Bruxelles şi broccoli.

Următorul pas în cercetare, spun oamenii de ştiinţă, ar fi investigarea rolului unor compuşi bioactivi (izotiocianaţi şi indoli) prezenţi în aceste legumele crucifere.