Infecţiile cu HIV ameninţă Europa

111

Anul trecut a fost înregistrată o creștere a numărului de infecţii cu HIV de opt procente faţă de 2011, lucru care se traduce prin circa 131.000 de noi pacienţi care au contractat virusul mortal, arată un raport efectuat de biroul european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), scrie Reuters.

Majoritatea cazurilor de infecţie au fost înregistrate în Europa de Est și Asia Centrală. Peste jumătate dintre cazurile de diagnostic cu HIV din 2012 (circa 76.000) au fost semnalate într-o singură ţară: Rusia.

De vină pentru această creștere ar putea fi o lipsă a unor măsuri de protejare a populaţiei expuse pericolului contractării virusului, de la oferirea prezervativelor gratuite, folosirea de ace sterilizate și până la testarea grupurilor cu un grad mare de risc (de exemplu, persoanele homosexuale sau consumatorii de droguri injectabile) și accesul la tratament, susţin experţii. Marc Sprenger, directorul ECDC, avertizează că diagnosticarea este mult întârziată în aproape 49% din cazuri. Aceste cazuri critice au nevoie de atenţie imediată și sporită, întrucât „sistemul imunitar (al acestor pacienţi) începe deja să cedeze", a declarat expertul.

De asemenea, în partea estică a regiunii europene a OMS a fost înregistrată o creștere de circa 113% în ceea ce privește noile cazuri de îmbolnăvire cu SIDA. Zona cuprinde teritoriile multor foste republici sovietice.

Cu toate acestea, în Europa de Vest a fost înregistrat un declin în ceea ce privește noile cazuri de SIDA, cu circa 48% în perioada 2006-2012.

„Deși nu suntem la finalul unei epidemii de HIV în Europa, obiectivul nostru de a opri și inversa răspândirea HIV până în 2015 este încă realizabil în multe ţări", a declarat Zsuzsanna Jakab, directorul regional pentru Europa al OMS. Aceasta este de părere că atât prelungirea speranţei de viaţă a celor infestaţi, cât și reducerea riscului de răspândire a virusului pot fi realizate prin tratarea de timpuriu a pacienţilor. Tot în acest sens, Sprenger subliniază importanţa facilizării accesului la testarea cu HIV pe teritoriul Europei.

„HIV îţi afectează întreaga persoană, fizic și mintal"

Mark Cichocki este asistent medical și educator în cadrul Programului de Tratament pentru HIV/SIDA al Universităţii Michigan. Încă din 1996, el a oferit ajutor medical și sprijin pacienţilor care sufereau de această maladie necruţătoare. Însă peste câţiva ani avea să afle la propriu ce înseamnă să te „pui în pantofii" unui bolnav infectat cu HIV, mărturisește Cichocki într-un articol pentru About.com. Vestea i-a creat un sentiment de frică și izolare. Nevoia de a mărturisi cuiva lucrurile prin care trecea era mare, însă teama de reacţia celorlalţi era imensă. Poate cel mai dureros gând care îi trecea prin minte era acela că i-a transmis boala și persoanei iubite. „Dacă am transmis asta altcuiva, nu mă voi putea ierta niciodată. Trebuie să spun cuiva…, dar, dacă fac asta, s-ar putea să pierd persoana pe care o iubesc atât de mult", scrie el. Între timp, boala îl făcea să se simtă tot mai obosit. Reacţiile adverse ale tratamentului îi alimentau starea groaznică. Însă medicamentele își făceau efectul, iar starea lui de sănătate era sub control.

Mai târziu, Cichocki a făcut pasul și a mărturisit familiei problema cu care se confruntă și pentru prima oară după multe luni, el „nu se mai simte singur și știe că familia lui îl iubește". De asemenea, a găsit înţelegere în rândul pacienţilor din grupul de sprijin căruia i se alăturase. „Este atât de bine să vorbești cu cineva care înţelege cu adevărat ce înseamnă să trăiești cu această boală." Însă una dintre temerile lui majore se împlinise, a infectat persoana iubită. „Vina pe care o simt este insuportabilă."

Mai aproape de un leac pentru SIDA?

De-a lungul timpului, cercetătorii au obţinut rezultate promiţătoare în ceea ce privește descoperirea unei metode de exterminare a maladiei care a ucis mai mult de un milion de oameni numai în 2012, potrivit unui raport UNAIDS. În unele cazuri, tratamentele au condus la eliminarea completă a virusului din organism.

Timothy Brown a fost primul adult vindecat de SIDA din lume, după ce a primit o transfuzie importantă de sânge în scopul tratării leucemiei de care suferea. Însă chiar dacă virusul HIV a fost eliminat complet din corpul său, leucemia pentru care a fost tratat nu a dispărut odată cu prima intervenţie, iar următoarea transfuzie pe care a primit-o l-a lăsat cu dizabilităţi neurologice. Vindecarea de SIDA a fost posibilă datorită mutaţiei extrem de rare care conferă rezistenţă la virusul HIV, pe care o aveau donatorii.

Totodată, un bebeluș infectat cu virusul HIV a primit la numai câteva ore de la naștere un puternic tratament cu antiretrovirale, iar acest lucru i-a salvat viaţa. După un an și jumătate de tratament, cu o întrerupere de 10 luni, testele repetate efectuate de experţii de la Centrul Medical al Universităţii Mississippi nu au descoperit nici o urmă de infecţie cu virusul mortal în organismul copilului.