Rata infecţiei cu HIV „a scăzut dramatic” în toată lumea

29

Numărul persoanelor infectate cu HIV a scăzut dramatic, din 2001, cu o treime, ajungând la 2,3 milioane, arată un raport ONU citat de BBC.

O scădere semnificativă a infecţiilor s-a înregistrat în rândul copiilor care, în 2001, însumau peste jumătate de milion. Numărul cazurilor s-a înjumătăţit în 2012. Această scădere ar putea fi datorată sporirii accesibilităţii la tratamentele antiretrovirale, notează cercetătorii.

Peste 10 milioane de locuitori din ţările slab și mediu dezvoltate, precum Africa de Sud, Uganda sau India, au beneficiat de medicamente pentru tratarea infecţiei cu HIV până la sfîrșitul anului 2012. Această sporire a accesului la tratament poate fi pus pe fondul creșterii persoanelor care cer tratament, dar și a accesibilităţii și disponibilităţii crescute a medicamentelor.

În schimb, raportul arată că în cazul persoanelor care sunt cel mai predispuse la infecţia cu HIV, precum consumatorii de droguri injectabile, nu au fost înregistrate progrese semnificative în acordarea tratamentului.

În același timp, rata deceselor provocate de SIDA s-a micșorat, de la 2,3 milioane estimate în 2005, la 1,6 milioane înregistrate anul trecut.

Până în 2015, UNAIDS estimează că ar putea fi atinse și chiar depășite Obiectivele de Dezvoltare a Mileniului pentru oprirea și inversarea epidemiei de SIDA, stabilite la oferirea de tratament pentru 15 milioane de pacienţi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a facilitat procesul de alegere a persoanelor care pot beneficia de tratament prin revizuirea orientărilor.