Occidentalii sunt predispuși la consumul de grăsimi și alcool

13

Locuitorii din Occident pot manifesta o modificare a ADN-ului prin care devin predispuși la consumul de grăsimi și alcool, susţine un studiu al cercetătorilor de la University of Aberdeen.

Occidentalii au anumite zone ale creierului mult mai ușor stimulabile, în special cele care „gestionează alegerea alimentelor pe care le consumăm", care „ne pot face să poftim după produse bogate în grăsimi și alcool", a spus Dr. Alasdair MacKenzie, conducătorul studiului.

Nu aceeași situaţie se întâmplă în Asia, unde locuitorii sunt mult mai puţin înclinaţi spre aceste opţiuni alimentare. MacKenzie a declarat pentru BBC că nici cetăţenii din est nu sunt feriţi de consumul de grăsimi și alcool dacă merg în occident, întrucât vor avea aceleași probleme prin adaptarea la noua cultură.

Cercetătorii pun modificările genetice pe baza stării societăţii din secolele trecute când, pentru supravieţuire, europenii s-au axat mult pe o dietă bogată în grăsimi și pe consumul de alcool. În timp aceasta a devenit nu doar dieta căutată ci și cea obișnuită, chiar favorită. „Efectele negative ale grăsimilor și alcoolului așa cum le vedem azi probabil că nu au contat atât de mult atunci, când speranţa de viaţă era undeva între 30 și 40 de ani", a explicat MacKenzie.

Studiul a fost publicat în ediţia curentă a Journal of Neuropsychopharmocology.