Studiu: Consumul de carne procesată poate provoca atac de cord și diabet

548

Cârnaţii, șunca, hot-dog-ul și alte preparate din carne pot constitui cauza dezvoltării diabetului sau a atacurilor de cord, arată un studiu al Școlii de Sănătate Publică de la Harvard. Factori agravanţi ar putea fi substanţele folosite pentru conservarea preparatelor.

„Pentru a diminua riscul de atac de cord și diabet, oamenii ar trebui să fie foarte atenţi ce tip de carne consumă,” a declarat Renata Micha, autorul studiului. „Carnea procesată precum șunca, salamul, cârnaţii, este cea mai periculoasă,” a adăugat cercetătorul.

Asociaţia Producătorilor de Carne din America a obiectat în privinţa acestor concluzii spunând că ele sunt rezultatul unui singur studiu, care stă împotriva altor cercetări știinţifice și a Ghidului American pentru Nutriţie. „În cel mai bun caz, ipoteza merită studiată mai în profunzime,” afirmă James Hodges președintele Asociaţiei Producătorilor de Carne.

Cele mai multe ghiduri de nutriţie recomandă un consum scăzut de carne. Studiile individuale care au urmărit legătura dintre ebolile cardiovasculre și consumul de carne au avut rezultate variate. Însă foarte puţine studii urmăresc efectele consumului de carne făcând distincţie între carnea roșie procesată și cea neprocesată, spune Micha. Împreună cu echipa de cercetători de la Harvard, Micha a trecut în revistă rezultatele a 1.600 de studii în urma cărora a concluzionat că spre deosebire de canrea neprocesată, cea procesată este direct legată de apariţia diabetului și a atacurilor de cord.

(Sursa: Reuters)