Dulce și bună doar cu măsură

Mierea are o compoziţie chimică foarte complexă, care variază în funcţie de sursa botanică din care albinele au colectat polenul. De-a lungul timpului, a fost folosită atât ca hrană, cât și ca medicament.

Mit: Mierea este doar „zahăr topit”.

Mierea este rezultatul unei transformări complexe a nectarului cules de albine din florile plantelor, un compus format în principal din apă (80-95%) și zaharoză (5-20%). În stup, cu ajutorul unei enzime din sistemul digestiv al albinelor, numită invertază, zaharoza este descompusă în fructoză și glucoză. Pe măsură ce mierea se maturizează în stup, albinele ajută la evaporarea apei din nectar agitând aerul cu aripile lor. Nectarul iniţial devine miere densă și concentrată. Procesul evaporării apei, împreună cu pH-ul acid al mierii (între aproximativ 3,2 și 4,5), contribuie la inhibarea creșterii microorganismelor, care au nevoie de umiditate pentru a supravieţui și a se înmulţi. Această autoconservare face mierea să nu necesite conservanţi pentru a-și păstra proprietăţile pe o perioadă îndelungată.

Pe lângă fructoză și glucoză, mierea conţine o varietate de alte substanţe benefice. Deși predominante sunt oligozaharidele, structura mierii este completată de prezenţa aminoacizilor, a vitaminelor, a mineralelor și a enzimelor, cantitatea acestora variind în funcţie de diversitatea florei accesate de albine. Aproape toată mierea naturală conţine o serie de antioxidanţi, precum flavonoidele și acizii fenolici, dar și substanţe esenţiale precum acidul ascorbic, tocoferolii și enzimele catalitice – catalaza (CAT), superoxid-dismutaza (SOD) și glutationul redus. Acestea, împreună cu produșii de reacţie Millard și diverse peptide, colaborează sinergic pentru a amplifica proprietăţile antioxidante ale mierii (Alvarez-Suarez, Tulipani et al. 2010; Johnston, Sepe et al. 2005; Turkmen, Sari et al. 2006; Rakha, Nabil și Hussein 2008; Al-Mamary, Al-Meeri și Al-Habori 2002).

Mierea a fost recunoscută de-a lungul istoriei pentru rolul său de îndulcitor natural preferat datorită conţinutului său superior de fructoză – mierea este cu 25% mai dulce ca zahărul (Babacan și Rand 2007; Pataca, Borges Neto et al. 2007). În prezent, cercetările investighează compoziţia exactă a mierii și potenţialele efecte pozitive asupra sănătăţii. Dovezile acumulate sugerează că aceasta are un impact benefic asupra organismului uman, evidenţiind proprietăţi antioxidante (Ahmed și Othman 2013), antiinflamatorii (Khalil, Moniruzzaman et al. 2012), antibacteriene (Attia, Gabry et al. 2008), antidiabetice (Estevinho, Pereira et al. 2008) și de suport pentru sănătatea gastrointestinală (Abdulrhman, El-Hefnawy et al. 2011). Mai mult, mierea contribuie la protecţia sistemului cardiovascular și la funcţionarea optimă a sistemului nervos (Ghosh și Playford 2003).

Fructoza și glucoza din miere sunt în stare liberă, ceea ce poate facilita un proces metabolic diferit în comparaţie cu sucroza din zahărul de masă și poate contribui la o creștere mai lentă a glicemiei. Indicele glicemic (IG) al mierii este în medie de aproximativ 55, în comparaţie cu IG-ul zahărului de masă, care este de aproximativ 68. IG-ul măsoară cât de repede un aliment crește nivelul de zahăr din sânge după consum. Un IG mai mic sugerează un efect mai lent și mai blând asupra glicemiei. Totuși, trebuie să ne gândim și la conţinutul caloric și la densitatea mierii. Deși mierea are mai puţine calorii pe gram decât zahărul – 304 kcal/100 g, comparativ cu 392 kcal/100 g –, densitatea mai mare a mierii înseamnă că o lingură de miere va cântări mai mult și, astfel, va avea mai multe calorii decât o lingură de zahăr (68 kcal, comparativ cu 49 kcal).

Este vital să reţinem că, deși mierea poate oferi beneficii prin IG-ul mai scăzut și compoziţia sa unică, ea este totuși bogată în zaharuri și, de aceea, trebuie consumată cu moderaţie (Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca, pentru beneficii de sănătate suplimentare, zaharurile libere să reprezinte mai puţin de 5% din aportul caloric zilnic). În plus, mierea nu este recomandată pentru copiii sub un an datorită riscului semnificativ de botulism infantil (care apare prin consumul sporilor de Clostridium botulinum, potenţial prezenţi în miere).

Te-ar putea interesa și:

Bibliografie

• Abdulrhman, M., El-Hefnawy, M., et al. (2011), „Honey and type 1 diabetes mellitus”, în Liu, C. P. (ed.), Type 1 Diabetes – Complications, Pathogenesis, and Alternative Treatments, In Tech, Rijeka, pp. 423–436.
• Ahmed, S., și Othman, N. H. (2013), „Honey as a potential natural anticancer agent: A review of its mechanisms”, în Evidence-based Complementary and Alternative Medicine, vol. 2013, art. nr. 829070.
• Al-Mamary, M., Al-Meeri, A., și Al-Habori, M. (2002), „Antioxidant activities and total phenolics of different types of honey”, în Nutrition Research, vol. 22, nr. 9, pp. 1041–1047.
• Alvarez-Suarez, J. M., Tulipani, S., et al. (2010), „Contribution of honey in nutrition and human health: A review”, în Mediterranean Journal of Nutrition and Metabolism, vol. 3, pp. 15–23.
• Attia, W. Y., Gabry, M. S., et al. (2008), „The anti-tumor effect of bee honey in Ehrlich ascite tumor model of mice is coincided with stimulation of the immune cells”, în The Egyptian Journal of Immunology, vol. 15, nr. 2, pp. 169–183.
• Babacan, S., și Rand, A. G. (2007), „Characterization of honey amylase”, în Journal of Food Science, vol. 72, nr. 1, pp. C050–C055.
• Estevinho, L., Pereira, A. P., et al. (2008), „Antioxidant and antimicrobial effects of phenolic compounds extracts of Northeast Portugal honey”, în Food and Chemical Toxicology, vol. 46, nr. 12, pp. 3774–3779.
• Ghosh, S., și Playford, R. J. (2003), „Bioactive natural compounds for the treatment of gastrointestinal disorders”, în Clinical Science, vol. 104, nr. 6, pp. 547–556.
• Johnston, J. E., Sepe, H. A., et al. (2005), „Honey inhibits lipid oxidation in ready-to-eat ground beef patties”, în Meat Science, vol. 70, nr. 4, pp. 627–631.
• Khalil, I., Moniruzzaman, M., et al. (2012), „Physicochemical and antioxidant properties of Algerian honey”, în Molecules, vol. 17, nr. 9, pp. 11199–11215.
• Pataca, L. C., Borges Neto, W., et al. (2007), „Determination of apparent reducing sugars, moisture and acidity in honey by attenuated total reflectance-Fourier transform infrared spectrometry”, în Talanta, vol. 71, nr. 5, pp. 1926–1931.
• Rakha, M. K., Nabil, Z. I., și Hussein, A. A. (2008), „Cardioactive and vasoactive effects of natural wild honey against cardiac malperformance induced by hyperadrenergic activity”, în Journal of Medicinal Food, vol. 11, nr. 1, pp. 91–98.
• Turkmen, N., Sari, F., et al. (2006), „Effects of prolonged heating on antioxidant activity and colour of honey”, în Food Chemistry, vol. 95, nr. 4, pp. 653–657.