Sedentarismul ucide anual 1,9 milioane de oameni
Lipsa de activitate fizică ucide anual aproximatv 1,9 milioane de oameni și este al patrulea cel mai frecvent factor de deces, la nivel global, transmite Organizaţia Mondială a Sănătăţii într-un comunicat de presă.
10 minute de exerciţii fizice au efecte care durează o oră
Nu e nevoie de mai mult de 10 minute de exerciţii fizice pentru ca metabolismul să fie accelerat pentru cel puţin o oră, relatează AP. Aceste schimbări sunt monitorizate în cadrul unei discipline numite metabolomică, știinţă care urmărește identificarea unor tipare de fcunţionare a metabolismului uman.
Studiu: nou-născuţii învaţă și în somn
Cercetătorii au descoperit că dezvoltarea rapidă a nou-născuţilor se datorează și faptului că aceștia învaţă chiar și în somn, scrie The Telegraph. Oamenii de știinţă sunt de părere că, deși pot părea deconectaţi de la realitate atunci când dorm, bebelușii sunt de fapt într-o continuă adaptare la mediu.
Cum evităm mâncatul emoţional, în 6 paşi
Pentru unele persoane, mâncatul emoţional este o modalitate de a evita să se gândească la problemele pe care le au sau de a evita să acţioneze în vederea soluţionării lor. De cele mai multe ori, cei care mănâncă pe fond de stres au pofte în special atunci când sunt trişti sau confuzi.
Cine doarme mai puţin, moare mai repede
Riscul unei morţi premature este cu 12% mai mare în cazul persoanelor care dorm mai puţin de şase ore pe noapte (comparativ cu cei care dorm între şase şi opt ore).












