Academia Americană de Pediatrie susţine căsătoriile gay

204

Cel mai mare şi mai influent grup de pediatri din Statele Unite susţine oficial căsătoria homosexuală, deoarece „o relaţie stabilă între părinţi, indiferent de orientarea sexuală, contribuie la sănătatea şi starea de bine a copiilor", scrie AP.

Noua politică a Academiei Americane de Pediatrie a fost publicată online joi şi citează studii care arată că orientarea sexuală a părinţilor nu are niciun efect asupra dezvoltării copilului. Atunci când se află în familii stabile, din punct de vedere emoţional şi financiar, nu există nicio diferenţă între copiii care provin din familii heterosexuale sau homosexuale, susţine academia.

Noua politică spune că dacă un copil are doi părinţi homosexuali care doresc să se căsătorească, „este în interesul copilului ca instituţiile legale şi sociale să le permită asta."

Poziţia academicienilor nu este suprinzătoare, întrucât în trecut aceştia au susţinut şi adoptarea copiilor de către cupluri homosexuale. „Vrem doar ce e mai bine pentru copii", a declarat unul dintre membri comitetului academiei.

Nu se ştie ce s-a întâmplat însă cu studiile care arată că există o diferenţă între copiii crescuţi în familii heterosexuale şi cei crescuţi în familii homosexuale. Conform unui studiu publicat în revista Social Science Research, copiii din familii heterosexuale au indicatori mult mai buni în ceea ce priveşte starea generală de bine, decât cei care provin din familii cu părinţi homosexuali. Pe de altă parte, este important că părinţii copiilor să fie de gen masculin şi feminin, deoarece diferenţa între sexe ar putea să influenţeze modul în care copiii percep mai târziu diferenţele dintre sexe, spune un studiu publicat în jurnalul Sex Roles.