Pe măsură ce investigaţiile de la Sandy Hook avansează, poveşti emoţionante, încărcate de eroism, încep să iasă la iveală.

Autorităţile nu ştiu încă de ce, pe 14 decembrie, tânărul Adam Lanza, în vârstă de 20 de ani, s-a năspustit în şcoala primară Sandy Hook din Newtown (Connecticut, SUA) şi a împuşcat fatal 26 de oameni, înainte să îşi ia viaţa. Cu doar câteva ore în urmă, Adam Lanza îşi ucisese şi mama, în propria casă.

În serile care au urmat atacului, zeci de oameni s-au îngesuit la ferestrele bisericii catolice Sf. Roza din Lima, devenită neîncăpătoare, pentru a auzi un cuvânt de mângâiere în slujbele de priveghi.

Părintele Robert Weiss, care păstoreşte biserica Sf. Roza, a fost cel care i-a însoţit pe poliţiştii ce trebuiau să anunţe părinţii că şi-au pierdut copiii în masacru. Într-un interviu pentru Huffington Post, preotul povesteşte că mulţi dintre părinţi au vrut să ştie măcar un crâmpei din ultimele clipe ale copilului lor: „Ştia ce se întâmplă? I-a fost frică?". Mulţi nu vor afla niciodată răspunsurile, fiindcă nimeni din preajma copilului lor nu a supravieţuit.

Totuşi, poveşti emoţionante, istorii pline de eroism au început să iasă la iveală pe măsură ce autorităţile continuă să investigheze tragedia.

În timpul incidentului, unul din paznicii şcolii a alergat pe holuri ca să avertizeze fiecare clasă în parte să se pună la adăpost. Cu ochii înceţoşaţi, scrie publicaţia locală Newtown Bee, paznicul refuză acum să primească orice mulţumire sau laudă.

Victoria Soto, o învăţătoare de 27 de ani, a ascuns mai mulţi elevi prin dulapuri, salvându-le astfel viaţa. Când atacatorul a intrat în clasă, i-a spus că elevii ei erau în sala de sport. El a împuşcat-o şi a plecat mai departe prin şcoală.

Şi directorea şcolii, Dawn Hochsprung (47 de ani) a murit în atac. Hochsprung şi psihologul şcolii s-au grăbit să iasă dintr-un consiliu, când au auzit împuşcături. S-au întâlnit cu atacatorul faţă în faţă.

Câţiva colegi ai lor au scăpat doar fiindcă directoarea a intrat în bătaia directă a armei. Ultimele ei cuvinte, îşi aminteşte un martor, au fost strigătul de avertizare pentru colegii ei, să nu iasă din sala de şedinţe. O altă profesoară a blocat cu corpul ei uşa de la sală, fiindcă aceasta nu avea încuietoare. Atacatorul a tras prin uşă, rănind-o pe profesoară la un braţ şi un picior. Diane Day, angajată a şcolii, aflată şi ea în sala de consiliu, spune că profesoara este eroul căruia îi datorează viaţa.

Dar eroi au fost şi printre copii. Robert Licata a povestit pentru WABC-TV că băieţelul lui de 6 ani era de faţă când atacatorul a dat buzna în clasă şi a împuşcat-o, fără niciun cuvânt pe învăţătoare. Micuţul şi-a tras de mână câţiva prieteni şi au fugit pe uşă. „A fost foarte curajos. Şi-a aşteptat prietenii," povesteşte Licata.

Învăţătoarea Kaitlin Riog (24 de ani) şi-a încuiat elevii de clasa I în baie şi a blocat uşa cu un dulap de depozitare. Le-a spus că afară sunt oamenii răi şi că ei nu trebuie să scoată niciun sunet până vin oamenii buni ca să îi scape. „Au fost aşa de cuminţi!", spunea ulterior învăţătoarea, amintind cum unul dintre elevi i-a spus printre suspine că „vrea să vină Crăciunul, nu vrea să moară." Altul i-a spus că „ştie karate, deci e totul bine." Când poliţiştii au venit în căutarea lor, învăţătoarea, încă sub imperiul fricii, a refuzat să deschidă. Le-a cerut să îi arate insignele pe sub uşă. Doar după aceea a avut încredere să le descuie.

Detalii impresionante ale tragediei vor mai continua probabil să apară. Până atunci însă, de la preşedintele Statelor Unite (vezi galeria video), până la copiii din Pakistan (foto), oameni din întreaga lume şi-au transmis condoleanţele pentru cei copleşiţi de durere.

Sensul tragediei este, în acest moment, imposibil de înţeles. „Da, este neclar (…) ce factori au prevalat (în motivaţia atacatorului, n.r.)", a declarat James Cassady, profesor de criminalistică la Universitatea New Heaven. „Însă cu siguranţă sistemul public pentru sănătate mentală, care eşuează, a jucat acum un rol", a spus profesorul. „Începem să înţelegem şi că, deşi violenţa la TV, în filme şi în versuri nu produce direct o creştere a infracţionalităţii, se vede totuşi că o facţiune a societăţii este vulnerabilă la o astfel de violenţă, care îi dezinhibă într-un fel sau altul," a conchis Cassady.