Adolescenţa „se prelungește până la 25 de ani”

142

Indeciși și iresponsabili: portretul pe care sociologii îl fac milenialilor este oricum, numai flatant nu. Psihologii vor să mai adauge pe lista defectelor care încep cu „i" și „infantilizarea", spunând că educaţia pe care au primit-o milenialii, dar și caracteristicile biologice ale dezvoltării cognitive impun o redefinire a pragului de ieșire din adolescenţă, la 25 de ani.

„Ideea că, brusc, la 18 ani, ești adult nu este tocmai adevărată", susţine psihologul Laverne Antrobus, citată de BBC. „Din experienţa mea cu tinerii, chiar și după această vârstă, ei încă au nevoie de o măsură însemnată de sprijin", a mai spus Antrobus. Ea crede că redefinirea graniţelor adolescenţei este o iniţiativă binevenită.

Sara Helps, psiholog clinic consultant, susţine că dezvoltarea cerebrală continuă până la mijlocul vârstei de 20 de ani, ba uneori până la începutul vârstei de 30 de ani, iar lucrul acesta influenţează modul în care percepem informaţia, gândim, planificăm, rezolvăm programe sau înţelegem lucruri.

Infantilizarea generaţiei mileniale se reflectă și în faptul că mulţi tineri aleg astăzi să locuiască împreună cu părinţii lor încă mult timp după ce împlinesc 18 ani, întârziind să își asume responsabilitatea pentru propriile vieţi. O soluţie la această problemă, spun psihologii, ar fi aceea de a-i responsabiliza pe tineri implicându-i atât în activităţile casnice (curăţenie, spălat rufele, gătit), cât și în cheltuielile casei (achitarea unei cote la întreţinere, sau la alte facturi).