ANIMAŢIE: Adevărul despre minciună, de Dan Ariely

562

Concepţia standard cum că oamenii mint sau nu în funcţie de avantajele sau dezavantajele pe care le au din asta este greșită, susţine psihologul Dan Ariely, în cartea sa The (Honest) Truth About Dishonesty (Adevărul-adevărat despre minciună). Oamenii nu decid să înșele bazându-se pe evaluarea tip pierdere-câștig, ci pe capacitatea lor de a raţionaliza.

Vrem să putem să ne privim în oglindă și să vedem acolo niște oameni cinstiţi. Pe de altă parte, vrem să avem parte de beneficiile pe care ni le-am putea asigura fiind necinstiţi. Dar nu le putem avea pe amândouă. Sau putem? Ariely e de părere că lucrul acesta este posibil, cu două condiţii: (1) să înșelăm doar puţin, (2) să raţionalizăm totul foarte bine (să ne găsim scuze).

Într-o prezentare susţinută în cadrul unui eveniment RSA (Royal Society for the encouragement of Arts, Manufactures and Commerce), Ariely relatează despre un experiment pe care l-a condus pentru a analiza felul în care oamenii se raportează la minciună. Experimentatorii au dat unui eșantion de 30.000 de persoane posibilitatea de a câștiga bani, și de a-și maximiza câștigul dacă mint (fără a fi prinși). Din cei 30.000 de oameni, doar 12 au trișat masiv, câștigând mult mai mult decât ar fi trebuit dacă acţionau corect. La un loc, aceștia au furat circa 150 de dolari, spune Ariely. În afară de ei, din același eșantion de 30.000 de oameni, 18.000 au furat doar câte puţin. La final, însă, paguba totală pe care au produs-o cei care au trișat numai puţin, a fost de 36.000 de dolari.

Acest rezultat reflectă ceea ce se întâmplă în societate, susţine psihologul. Ariely este convins că, în fapt, există puţini „mari corupţi” și că cea mai mare parte a înșelăciunii este produsă de așa-zișii „oameni buni”, care nu fură decât puţin. Dar, pentru că sunt atât de mulţi, paguba produsă de ei mult mai mare.

Care să fie cauza?

Ariely consideră că în spatele acestui mecanism se află distanţa psihologică. Prin aceasta el se referă la distanţa pe care cel care înșeală o percepe faţă de cel înșelat. Puţini oameni ar fura un pix dintr-o librărie, explică psihologul, însă foarte mulţi oameni fură pixuri de la serviciu, fără să simtă că fac ceva rău. În mod similar, puţini oameni ar pleca dintr-un restaurant fără să plătească pentru ce au mâncat, însă mulţi downloadează ilegal muzică sau filme de pe Internet, fără să creadă că au comis o infracţiune.

Diferenţa o face distanţa faţă de cel înșelat. Pe măsură ce această distanţă crește, raţionalizarea devine mai ușor de activat și mai eficientă în a ne spăla conștiinţa. Psihologul spune că societatea în care trăim predispune la distanţă: cărţile de credit, echipamentele electronice, ipotecile, acţiunile la bursă, toate sunt instrumente ale relaţiilor noastre la distanţă. Însă există soluţii pentru a raţionaliza lucrurile mai puţin și a fi mai feri în respectarea valorilor.

Care e soluţia?

Ariely oferă exemple de experimente care au arătat că atunci când oamenii își amintesc de moralitate, poate chiar de una străină sistemului lor de valori, sunt mai predispuși să se autoevalueze din punct de vedere moral, și să fie mai cinstiţi.

Autorul evidenţiază și beneficiile morale ale mărturisirii greșelilor și punctează trei posibile motive pentru care acest mecanism ar funcţiona (vezi video). Convins de aceste beneficii, el se întreabă dacă nu cumva societatea civilă ar trebui să importe în funcţionarea ei sistemul religios al pocăinţei și mărturisirii păcatelor.

Motivaţia influenţează modul în care vedem realitatea.

Dan Ariely

Obișnuim să îi împărţim pe oameni în „buni” și „răi”, dar realitatea este că noi toţi avem capacitatea de a fi foarte răi, în anumite circumstanţe, spune Ariely.

„Sistemul bancar pe care l-am creat este un exemplu de astfel de circumstanţe, numai bune pentru ca toată lumea să se poarte necinstit. De aceea, în acest caz nu se pune problema să dăm oamenii răi afară și să aducem alţii buni înăuntru, ci să schimbăm sistemul care îi predispune pe acești oameni la corupţie,” conchide psihologul.