„Aveţi o fetiţă” – cele mai fatale trei cuvinte din lume

14

Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că peste 200 de milioane de fete sunt de negăsit, o generaţie „pierdută" din cauza abandonului, avortului sau a uciderii fără milă, chiar de propriile familii, imediat după naştere.

Problema face tema unui documentar care se numeşte „It's a girl", realizat de americanul Evan Grae Davis şi care sondează profunzimea fenomenului în ţările orientale, cu precădere în India şi China. Documentarul vorbeşte prin gura femeilor care sunt victimele culturii din care fac parte, dar şi a activiştilor care lucrează pentru binele lor.

În ţări precum China şi India, motivul genocidului sexual are o motivaţie cu ramificaţii de sute de ani, o puternică încredinţare culturală că băieţii sunt mai valoroşi decât fetele. Băieţii sunt cei care duc numele familiei mai departe, care sunt deţinătorii şi apărătorii averii familiei, băieţii sunt cei care se ocupă exclusiv de ritualurile de înmormântare ale părinţilor. În schimb, după căsătorie, fetele se alătură familiei soţului şi nu mai fac parte din familia de origine.

În India, alegerea de a avea un băiat este influenţată puternic şi de sistemul zestrei. Familia fetei este nevoită să plătească familiei băiatului sume mari de bani, aur, terenuri sau alte bunuri ale familiei pentru ca acesta să fie de acord să se căsătorească cu fata. Astfel, costul pe care trebuie să îl suporte o familie în care există două fete este foarte mare, ceea ce face ca cele mai multe familii să aleagă să aibă o fată sau niciuna.

Totodată, atât în China, cât şi în India, statul a impus restricţii cu privire la numărul maxim de copii pe care familiile îl pot avea: unul, respectiv doi. Nu este de mirare că după naşterea primului sau celui de-al doilea copil, statul procedează la sterilizarea mamelor imediat după naştere sau chiar obligă mamele să avorteze. Au devenit celebre, dar nu mai puţin şocante, cazurile în care tinerele chineze însărcinate sunt răpite de pe stradă, băgate în dubiţe şi bătute până ce avortează forţat.

Iar comunităţile religioase nu au prea multe de spus cu privire la aceasta. Deşi numărul musulmanilor şi creştinilor care apelează la avort sau infanticid este mai mic decât cel al budiştilor sau hinduşilor, totuşi practica nu este total eliminată sau respinsă.

Ce este şi mai surprinzător decât situaţia în cauză este că locuitorii acestor ţări nu par să-şi dea seama că politicile guvernamentale sau propriile practici sunt sinonime cu încălcări grave ale drepturilor omului şi reprezintă o agresiune fără de margini asupra fetelor şi femeilor din lumea contemporană.

De-a dreptul cutremurătoare este mărturia unei femei indience care mărturiseşte cu zâmbetul pe buze, cum şi-a omorât opt fetiţe imediat după naştere, pentru că ea trebuia să îi ofere soţului său un moştenitor. Femeia, cea de-a doua soţie a familiei – prima fiind chiar sora ei – a fost vândută soţului ei din cauză că sora ei nu putea rămâne însărcinată. „Femeile au putere să dea viaţă şi tot ele au puterea de a o lua", declară femeia.

Scopul acestui documentar este mai presus decât ridicarea cortinei într-o problemă dureroasă a Asiei de secol XXI, spune regizorul. Primul scop este creşterea gradului de conştientizare. „Încurajăm pe toţi cei care doresc să vadă situaţia schimbată să spună unui număr cât mai mare de oameni despre acest documentar. Scrieţi pe Facebook, pe Twitter şi prezentaţi documentarul în comunităţile voastre", îndeamnă Davis, într-un interviu pentru site-ul Mercador.

Al doilea scop este mobilizarea la acţiune, fie că este vorba despre semnarea unor petiţii, trimiterea lor la autorităţi sau susţinerea partenerilor care le ajută pe aceste femei. Toţi cei care au nevoie de informaţii suplimentare, pot accesa site-ul www.itsagirlmovie.com.