discriminarea femeilor

Satira „No woman, no drive” face furori pe reţelele sociale

În doar patru zile a reușit să strângă aproape 7 milioane de vizualizări. Clipul „No woman no drive", un remake satiric al cântecului lui Bob Marley „No woman no cry" a făcut valuri pe reţelele sociale, asigurând totodată popularizarea unui mesaj social pentru egalitatea dintre sexe în Arabia Saudită.

„Aveţi o fetiţă” – cele mai fatale trei cuvinte din lume

Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că peste 200 de milioane de fete sunt de negăsit, o generaţie „pierdută" din cauza abandonului, avortului sau a uciderii fără milă, chiar de propriile familii, imediat după naştere.

CNA, împotriva discriminării femeilor în audiovizual

Consiliul Naţional al Audiovizualului intenţionează să redacteze un cod de bune practici în audiovizual, care să restrângă posibilităţile de a jigni „un şef de instituţie femeie, un politician femeie, un vector de opinie femeie".

Barbra Streisand denunţă discriminarea femeii în Israel

Artista Barbra Streisand a denunţat luni discriminarea femeii în cadrul practicilor religioase iudaice, într-un discurs susţinut la Universitatea Ebraică din Ierusalim, care i-a acordat un doctorat onorific, relatează Huffington Post.

Două treimi dintre deţinutele din Kabul, închise din motive „morale"

În închisoarea pentru femei din Kabul, peste două treimi dintre prizoniere au fost condamnate pentru „crime morale", precum părăsirea soţilor abuzivi, refuzarea căsătoriilor aranjate sau părăsirea căminului părintesc alături de bărbabul ales de ele, relatează Associated Press (AP).

Zidul Plângerii: Femeile nu vor mai fi arestate

Rabinul ultra-ortodox desemnat să supravegheze procesiunile de la Zidul Plângerii a dat asigurări că femeile evreice nu vor mai fi arestate dacă recită cu voce tare rugăciunea tradiţională la locul sfânt, în ciuda avertizărilor din partea poliţiei israelite, scrie Religious News.

Ţări în care femeile sunt discriminate înainte de a se naște

Cercetări recente susţin că fetele de pretutindeni sunt supuse discriminării în moduri care le afectează profund dezvoltarea și existenţa, nu doar la școală, la locul de muncă sau în alte circumstanţe similare, ci chiar și înainte de a se naște, practicarea acestei forme de tratament inegal fiind semnalată a descrie cu precădere societăţile în care domină cultura masculină: India, Bangladesh, China, Pakistan.

Faţete ale unei orori – mutilarea genitală feminină

Un cuplu islamic a fost condamnat la închisoare, în Franţa, pentru mutilarea genitală a celor 4 fiice ale lor, în numele purităţii sexuale. Verdictul dat de curtea franceză este doar câștigarea unei lupte. Războiul împotriva mutilării continuă însă în Europa. Aceasta este doar una dintre faţetele unui efort obligatoriu de a lupta contra violenţei împotriva femeii.

Cum schimbă „milenialii” faţa societăţii

Sunt tineri, liberali, implicaţi și digitalizaţi. Idealiști și foarte încrezători în sine, conectaţi și dornici să își definească o identitate responsabilă. Ei sunt generaţia Y, sau milenialii, cei despre care se spune că schimbă faţa societăţii. Într-un mod pozitiv.

Andreea Paul-Vass: Discriminarea femeilor este și o problemă economică

Fostul consilier economic al primului-ministru, doctor în economie, Andreea Paul-Vass, a declarat că în raportul discriminării de gen, România se poziţionează pe locul 112 din 134 de ţări analizate.