Este sau nu egoist să nu vrei să ai copii?

1752

Adulţii fără copii sunt deseori portretizaţi ca fiind absorbiţi de propria persoană, atât de preocupaţi să își satisfacă plăcerile încât perspectiva sacrificiilor pe care le-ar implica creșterea unui urmaș li se pare respingătoare. Însă această presupoziţie este departe de a fi adevărată, pledează autoarea Carolina Miranda, într-un editorial Time, contestat și el, la rândul lui.

„Am 41 de ani. Sunt fericită în căsătoria mea de 16 ani. Toate organele mele reproducătoare funcţionează bine. Totuși, nu am copii (…) iar intenţia mea e ca lucrul acesta să nu se schimbe”, mărturisește Miranda în introducerea articolului ei.

Autoarea mărturisește că pe parcursul căsătoriei ei a fost deseori întrebată, într-o formă sau alta, de ce nu are copii. „A spune pur și simplu ‘nu vreau copii’ mă transforma într-o provocare ce trebuia surmontată. Mi-am petrecut multe grătare și petreceri ţinând piept închizitorilor care își asumaseră ca misiune să mă convingă că trebuie să mă reproduc. (…) Nu mai spun că întrebările îmi sunt, în general, adresate mie, nu soţului meu.”

Viaţa Carolinei Miranda nu se desfășoară după coordonatele obișnuite, însă presiunea din jurul ei da. La cei 41 de ani ai săi, Miranda este scriitoare și nu are un job care să îi ceară obligatoriu constanţă. Soţul ei este artist și, în virtutea acestui fapt, este nevoit să călătorească mai des decât alţii pe distanţe mari. Însă celor doi le place viaţa pe care o duc și nu o califică nicidecum drept egoistă. „Decizia mea de a nu avea copii nu a fost niciodată un rezultat al dorinţei de a-mi ţine viaţa departe de ceilalţi. Cel mult, am ales să îmi dăruiesc viaţa în alt fel. Sigur, poate că într-o zi o să regret această decizie. Poate o să regret o grămadă de alte lucruri. Că n-am petrecut mai mult timp cu tatăl meu. Că m-am purtat mizerabil cu un prieten. Că am mâncat prea multă pizza. Dar poate că aș regreta și mai mult că am făcut un copil deși, pur și simplu n-am vrut niciodată.”

Jana Bennett scrie însă pentru rubrica On Faith, de la Washington Post, că deși Miranda susţine că alegerea ei nu este egoistă, câteva din argumentele ei trădează tocmai o astfel de atitudine. Bennett se leagă mai ales de ideea că, pentru a fi părinţi buni, oamenii trebuie să fie „făcuţi pentru a crește copii” ceea ce, spune editorialista, seamănă cu o altă idee preconcepută legată de cupluri, de data aceasta, care spune că partenerii „trebuie să fie făcuţi unul pentru celălalt”. „O astfel de perspectivă este proclamată nu doar în comediile romantice, ci este înrădăcinată în raţiunile pe care oameni adevăraţi le oferă atunci când intră sau ies din relaţii: ‘Există/nu există scânteia aceea sau conexiunea aceea'”, scrie Bennett.

Editorialista reclamă însă că „o perspectivă în care dragostea e ceva înnăscut îi predetermină pe oameni să îi iubească doar pe cei care le-au fost ‘scriși’. Pare că dragostea nu poate fi manifestată decât prin și faţă de acele comportamente ale iubirii cu care am venit din fabrică. Ceea ce este mai degrabă centrat pe sine și focusat doar pe individul care oferă iubire, mai degrabă decât pe persoana aflată în poziţia de a primi iubire. Iar asta este egoism”, a mai spus Bennett.

Până la urmă, decizia de a nu avea copii rămâne una personală, cu un impact redus atâta vreme cât sunt mai puţini cei care se află în această poziţie decât cei care decid inversul. Însă elementul motivaţional (factorul egoism) ar trebui evaluat cu atenţie, fiindcă el nu se manifestă niciodată într-un singur domeniu al vieţii.

Apoi, în ceea ce privește reticenţa de a avea copii, ea poate fi și un rezultat al altruismului. Când actriţa de comedie Sarah Silverman a declarat public faptul că nu îşi doreşte copii fiindcă nu doreşte să transmită mai departe problemele de natură psihică pe care şi ea şi alţi membri ai familiei ei le au, mulţi observatori au admirat gestul ca pe unul responsabil. Mai mulţi psihologi au profitat însă de ocazie pentru a atrage atenţia asupra inacurateţei acestei filosofii.

Potrivit propriei sale mărturisiri, Silverman suferă de depresie. „Nu vreau copii”, a spus actriţa într-un interviu acordat Amandei de Cadenet. „Ştiu că am această depresie şi că este şi în familia mea. Fiecare familie are problemele ei, dar eu nu mă simt suficient de puternică să văd asta într-un copil.”

Există însă cercetări care susţin că aceleaşi gene care ar putea provoca depresie pot de asemenea să încurajeze sensibilitatea şi simţul artistic. Exact acelaşi bagaj genetic poate duce fie la depresie, fie la o supersănătate mintală. Factorul decisiv între acestea ar părea să fie mediul din copilărie. Astfel, o atmosferă de stres acut ar duce la activarea genei depresive într-o manieră distructivă, în timp ce un mediu cald şi protector ar genera efectele pozitive ale genei.