Cât de liberă (mai) e libertatea de exprimare?

75

O publicaţie franceză a decis să pună paie pe foc şi să publice nişte caricaturi cu Profetul Mahomed, în mijlocul unei revolte care a cuprins Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, SUA şi Rusia. Totul în virtutea unei libertăţi de expresie care pentru Islam nu înseamnă nimic.

În numărul actual, coperta revistei arată un evreu ortodox împingând un personaj cu turban, care poate fi considerat Profetul Mahomed, într-un scaun cu rotile. Personajul cu turban zice: „Nu avem voie să ne batem joc". Redactorul-şef al revistei, Gerard Biard, a declarat pentru BBC că a publicat caricatura ca reacţie la protestele cauzate de filmul „Inocenţa Musulmanilor".

Totuşi, el afirmă că publicarea acestor materiale nu duce la pierderea de vieţi. „Nu noi suntem cei violenţi. Noi suntem doar jurnalişti", a declarat acesta. Aceasta nu este prima dată când revista Charlie Hebdo stârneşte discuţii aprinse. În trecut revista a ridiculizat şi alte figuri religioase, precum Papa, căruia i s-a dedicat un număr special în 2008. În plus, anul trecut, în noiembrie, sediul revistei a fost atacat cu un cocktail Molotov, după ce, în caseta redacţională, Profetul Mohamed a fost trecut în funcţia de „redactor-şef".

O altă recidivă

Ceea ce francezii promovează ca libertate de exprimare, unul dintre „principiile fundamentale ale Franţei, la fel ca secularismul sau libertatea religioasă", potrivit premierului francez, Jean-Marc Ayrault, este doar o explicaţie slabă a dreptului la recidivă jurnalistică. În 2005, un ziar danez a publicat o serie de caricaturi înfăţişându-l pe Profet, lucru care a dus la proteste violente şi vărsări de sânge în lumea islamică.

Deşi promovează libertatea de expresie, guvernul şi-a luat şi măsurile de precauţie pentru a contracara foarte posibilele atacuri asupra reprezentanţelor diplomatice în lumea arabă. În consecinţă, guvernul francez a dispus închiderea ambasadelor, consulatelor, centrelor culturale şi şcolilor franţuzeşti din 20 de ţări şi declararea stării de alertă.

Pe plan intern, în ciuda apelului la calm adresat de liderii musulmani din Franţa, oficialităţile de stânga de la Paris se tem şi de eventuale reacţii de proporţii în suburbiile marilor oraşe franceze. Franţa are cea mai mare minoritate musulmană din Uniunea Europeană, găzduind aproximativ 10% din populaţia totală (6 milioane).

Totodată, autorităţile au interzis o demonstraţie de protest a celor ce se simt lezaţi de filmul anti-musulman ce ar fi urmat să se deruleze sâmbătă. Premierul francez a declarat într-un interviu că nu vede nici un motiv pentru care Franţa să admită conflicte care n-o privesc.

„Orice manifestaţie care vizează tulburarea ordinii publice, încingerea spiritelor, semănarea urii, nu va fi autorizată, va fi interzisă şi am dat ordin prefecţilor pentru ca aceste interdicţii să se aplice concret"", a continuat ministrul.

Cât de liberă e libertatea de exprimare?

Discuţiile aduc în mijocul atenţiei o dilemă veche, privind prioritatea pe care societăţile occidentale trebuie s-o acorde libertăţii şi securităţii. Spre deosebire de oficialii francezi, cei germani urmăresc s-o rezolve prin îngrădirea libertăţii de opinie şi implicit a libertăţii presei. Situaţia celor două state este semnificativă pentru cadrul european, unde exprimarea publică a unor păreri controversate este văzută diferit, în funcţie de fiecare stat.

În schimb, cu totul alta este situaţia în Statele Unite. Pentru americani, dreptul la opinie şi libertatea presei sunt sfinte şi constituţional intangibile. Tocmai în virtutatea acestui drept inviolabil, SUA îşi permite să îl protejeze pe regizorul filmului anti-musulman, de furia orientală.

Însă modelul american este total diferit de ceea ce se întâmplă în restul lumii. În societăţile represive (precum cele din lumea arabă şi islamică) nu există libertate de opinie. Părerile exprimate public sunt autorizate de liderii religioşi, de şefii de trib, de şeici, de emiri, sultani şi regi.

De aceea, libertatea de exprimare promovată de americani şi de francezi este percepută nu doar ca excesivă, ci, pur şi simplu, ca rea-voinţă menită să mascheze şi să faciliteze lansarea de atacuri anti-musulmane.