Cel mai răspândit job pentru femei

1097

Surprinzător, tendinţele de azi le reflectă fidel pe cele ale anului 1950 atunci când vine vorba de alegerile de carieră ale femeilor.

Potrivit utimului recensământ efectuat în Statele Unite, cea mai întâlnită slujbă a femeilor de astăzi este, ca şi acum 60 de ani, aceea de secretară.

„Între 2006 şi 2010, aproximativ patru milioane de persoane din Statele Unite au lucrat ca «secretari şi asistenţi administrativi», iar 96 % dintre ei au fost femei", au declarat cercetătorii, citaţi de Adevărul.

Ciudat este că această preferină rămâne valabilă şi azi, în ciuda faptului că percepţia femeilor cu privire la acest tip de activitate s-a schimbat, în sens negativ. În plus, dacă în anii ꞌ50, femeile aveau mai puţine opţiuni în carieră şi mai puţin de 10% din populaţia femină de atunci deţinea diplomă de studii superioare, astăzi numărul femeilor licenţiate depăşeşte numărul bărbaţilor.

„Tinerele, femeile care se întorc la muncă după o pauză şi cele care se află în tranziţii de carieră sunt adesea sfătuite să opteze pentru o poziţie în sistemul administrativ", a mărturisit Dana Greenberg, profesoară la Colegiul Babson din Boston.