Copilăria, miracol sau blestem?

90

1 iunie din România anului 2012 este o zi a copiilor fără masă şi fără casă, care se culcă flămânzi şi obosiţi de muncă, copii pentru care „a trăi” este un miracol al fiecărei zile.

Raportul anual UNICEF despre sărăcia printre copiii din ţările UE şi din occidentul industrializat, făcut public, marţi, la Bruxelles, estimează că 70% dintre copiii români sunt privaţi de drepturile de bază şi aproape un sfert (24%) trăiesc sub pragul naţional al sărăciei. Conform referendumului din 2011, în România trăiesc 3,93 milioane de persoane sub 18 ani, din care peste un milion de copii au vârsta sub 5 ani.

Privaţiunea de drepturile fundamentale s-a măsurat în baza a 14 criterii de evaluare, iar absenţa a cel puţin două dintre acestea este sinonimă cu sărăcia. În esenţă, lumea unui copil fericit înseamnă o alimentaţie hrănitoare şi adecvată, haine curate şi încălţăminte bună, o locuinţă sigură şi primitoare, dar şi accesul la surse de dezvoltare a cunoştinţelor despre lume, hobby-uri şi activităţi recreative, oportunitatea de a fi împreună cu alţi copii, colegi şi prieteni şi, nu în ultimul rând, siguranţa oferită de mediile familial şi şcolăresc.

Raportul ia în consideraţie totodata şi sărăcia relativă, raportată la condiţiile economice locale. În aceste condiţii, sărăcia este considerată situaţia în care un copil trăieşte sub limita naţională a sărăciei, cu un venit sub 50% din venitul naţional mediu al unei familii. Aici se încadrează 25,5% dintre copiii români, plasând ţara noastră pe un deloc onorabil loc întâi în Europa.

Un alt studiu, numit „Bunăstarea copilului din mediul rural” şi realizat de organizaţia World Vision Romania, arată că aproximativ 12% dintre gospodăriile din mediul rural nu au nicio sursă de venit în afara alocaţiilor pentru copii, ceea ce face ca familiile să facă eforturi mari în acoperirea unor nevoi de bază, în cazul unui număr ridicat de copii.

Sărăcia, o reţea de factori

Copiii care trăiesc în sărăcie se confruntă cu probleme ce sunt interconectate, precum condiţii de trai şi îngrijiri medicale precare, acces limitat la educaţie şi lipsa hranei şi îmbrăcămintei de calitate. De cele mai multe ori, factori precum distanţa până la şcoală, numărul insuficient de haine pentru toţi fraţii – care poartă pantofii cu rândul la şcoală, oboseala survenită după 2-4 ore de muncă în gospodăria familiei, duc la abandon şcolar. În plus, psihologii şi sociologii afirmă că cei care cresc în sărăcie sunt mult mai expuşi riscului de a rămâne săraci tot restul vieţii, atât ei, cât şi urmaşii lor.

Soluţii pentru părinţi şi copii

Problema este complexă, aşadar soluţiile aduse în discuţie încearcă să rezolve cauzele. Mai întâi, ONG-uri precum Asociaţia „SOS Satele copiilor” îi sprijină pe părinţi în găsirea unui loc de muncă avantajos pentru ei, cu transportul decontat de angajator, astfel încât venitul familiei să crească. Apoi, părinţii analfabeţi şi fără studii sunt consiliaţi şi motivaţi să îşi continue studiile şi să acceseze programele şcolare de tipul „A doua şansă” pentru adulţi.

În ceea ce priveşte prevenirea abandonului şcolar, una dintre soluţii este accesul micuţilor la educaţie, încă din primii ani de viaţă, după cum relatează ziariştii de la AFP. În România, unul dintre statele cele mai sărace din UE, grădiniţa este o etapă-cheie „pentru a rupe cercul vicios sărăcie – eşec şcolar – sărăcie”.

O altă asociaţie umanitară, Ovidiu Rom, s-a preocupat de soarta a 1.400 de copii din întreaga ţară, care au fost şcolarizaţi prin programul „Fiecare copil la grădiniţă”. Familiile în dificultate, indiferent dacă sunt rome sau nu, primesc tichete sociale în valoare de 12 euro/lună pentru a cumpăra haine sau hrană, iar în schimb şi-au luat angajamentul să-i trimită pe copii zilnic la şcoală.

Ajutoarele pe care le oferă aceste organizaţii sunt însă insuficiente pentru rezolvarea problemei în ansamblu, în concluzie, sărăcia infantilă este o responsabilitate a tuturor.

În spatelor statisticilor seci se află copii care sunt atât de săraci, încât existenţa lor e, deopotrivă, miracol şi blestem. Miracol, pentru că te întrebi din ce şi cu ce trăiesc aceşti copii, blestem, pentru că aceşti copii vor forma, în câţiva ani, populaţia adultă. Iar dacă situaţia nu este îmbunătăţită, viitorul e, potrivit raportului UNICEF, cât se poate de nefericit, cu implicaţii serioase asupra potenţialului de dezvoltare a copiilor pe viitor.