Grecia se scufundă, spaniolii încearcă să salveze ce se mai poate

142

În timp ce grecii de rând riscă să nu mai aibă acces la anumite bunuri importate, vânătorii de chilipiruri se pregătesc să năpustească asupra proprietăţilor din Grecia, convinşi fiind că scrutinul din 17 iunie va aduce ieşirea Greciei din zona euro, au declarat agenţi imobiliari, pentru Reuters.

Pe de o parte, grecii şi companiile elene riscă să nu mai aibă acces la anumite bunuri importate, după ce Euler Hermes, cel mai mare asigurător de credit comercial, a anunţat că nu mai acoperă livrările de bunuri către Grecia. Motivul îl reprezintă riscurile ca ţara să iasă din zona euro, iar companiile să intre în incapacitate de plată. La polul opus, cei interesaţi să cumpere proprietăţi se pregătesc să profite de instabilitatea politică şi economică şi sunt atenţi la preţurile mici din domeniul imobiliar, care ar putea să scadă cu încă 20%.

Nici spaniolii nu sunt prea optimişti. Joi, agenţia Fitch Ratings a retrogradat ratingurile a opt regiuni din Spania, între care şi cel al Madridului, cu una până la trei trepte, invocând deficitele bugetare structurale care afectează ţara, în plină criză financiară. Este posibil ca cele opt regiuni să fie retrogradate din nou, pe termen mediu, din cauza faptului că au fost aplicate doar măsuri structurale limitate pentru asigurarea funcţionării unor servicii de bază, precum educaţia şi sănătatea. 

Din cauza neîncrederii în bancile spaniole, spaniolii alarmaţi au decis luna trecută să trimită în străinătate 66,2 miliarde de euro, o sumă record în ultimii 22 de ani. Spania a ajuns în prima linie a crizei datoriilor din zona euro, iar problemele financiare ale regiunilor şi ale băncilor riscă să provoace o gaură mare în finanţele publice, în timp ce costul împrumuturilor se apropie de un nivel la care ţara va fi nevoită să ceară sprijin extern.

Pentru România, o ieşire necontrolată a Greciei din zona euro, în viitorul apropiat, ar însemna un curs de 4,9-5,1 lei/euro faţă de un nivel de aproape 4,47 lei/euro în prezent, ceea ce ar avea un impact semnificativ asupra inflaţiei, dar şi asupra clienţilor cu credite în valută şi, implicit, a calităţii portofoliilor de credite ale băncilor.

Grecia a convocat noi alegeri anticipate în 17 iunie, după ce scrutinul de la începutul lunii mai nu a produs o forţă politică capabilă să formeze guvern. În urma noilor alegeri se va decide dacă ţara rămâne în zona euro.