Cultura batjocurii corporatiste face 10 victime în Franţa

247

Divizia franceză a Companiei de Telecomunicaţii Orange trece printr-o serioasă criză după ce presa a dezvăluit că nu mai puţin de 10 angajaţi ai săi și-au luat viaţa de la începutul anului și până acum. Aproape tot atâţia s-au sinucis în 2013. Cei mai mulţi dintre ei au avut motive „legate în mod explicit de munca” la Orange.

Un reprezentant al managementului companiei declara pentru AFP că „fiecare dintre aceste acte (…) implică un context aparte. Însă aceste situaţii ne reamintesc că trebuie să fim vigilenţi.” Cu toate acestea, observatorul pentru Stres și Mobilitate Forţată, o divizie responsabilă cu supravegherea condiţiilor de muncă în cadrul companiei, a precizat că doar despre două dintre victime se știe că nu au avut motive legate de condiţiile de muncă atunci când și-au pus capăt zilelor.

Cine sunt cei care s-au sinucis?

Chiar dacă presa nu a dezvăluit și informaţii detaliate sau private despre angajaţii care s-au sinucis, portretul lor robot se poate contura din particularităţile locului lor de muncă. În privinţa acestora, rapoartele media sunt generoase. Angajaţii Orange se plâng că există o „cultură a batjocurii” în cadrul companiei și că regulile interne îi obligă chiar să le ceară voie superiorilor lor înainte să meargă la toaletă. Alţii au spus că politica firmei îi obligă să depună o explicaţie scrisă pentru o întârziere, chiar și de un minut, după pauza de masă. Membrii personalului cu experienţă mărturisesc că mulţi au apelat la antidepresive sau și-au luat concedii medicale prelungite pentru a face faţă regimului de lucru.

Și reprezentanţii sindicatelor angajaţilor acuză metodele agresive și intimidante de management. „Nu ne-au ascultat. Acum, un an mai târziu, suntem într-o situaţie sumbră”, spunea Christian Mathorel, membru al unui astfel de sindicat, citat de The Guardian.

Ce putem ști despre tendinţe

În doar trei luni, numărul angajaţilor Orange care au decis să își încheie viaţa a fost cu unul mai mic decât numărul celor care s-au sinucis în anul 2013. Victimele au fost, de data aceasta, trei femei și șapte bărbaţi, iar cea mai tânără avea doar 25 de ani. Nu este pentru prima dată când compania se confruntă cu un val de sinucideri. Cel mai puternic a fost între 2008 și 2009, când 35 de angajaţi s-au sinucis, situaţia forţându-l pe CEO-ul de atunci, Didier Lombard, să își dea demisia.

Rata de suicid în rândul angajaţilor France Télécom, compania care a fost cumpărată de Orange în 2011, este de 15,3 pe an, în condiţiile în care compania are 102.000 de angajaţi în Franţa. La nivelul întregii ţări, media este de 14,7 suiciduri la 100.000 de locuitori.

O investigaţie condusă de Inspecţia pentru Muncă a dezvăluit că organizaţia „era predispusă la a genera suferinţă la locul de muncă” și „riscuri de sănătate” pentru angajaţi.

Tiparul problemelor

Aceasta ar fi o poveste veche, revenind într-o formă nouă, e de părere Stefan Stern, editorialist The Guardian. El spune că „moralitatea companiei poate deseori fi, în practică, mai degrabă relativistă decât absolută. Altfel spus, unele lucruri pot fi tolerate (…) atâta vreme cât succesul de ansamblu al companiei nu este ameninţat. Alunecarea de la puritate la corupţie poate avea loc treptat, într-un proces care poate să nici nu fie observat de nimeni în timp ce se întâmplă.”

O companie căreia îi merge foarte bine, în timp ce angajaţilor ei le merge foarte rău este Apple, despre care se știe că își exploatează fără milă angajaţii din Taiwan și China. Mărturiile „scurse” din fabrici spun povești tulburătoare despre angajaţi care muncesc într-un ritm dezumanizant și despre măsuri cinice luate de angajatori, precum plasele din jurul zidurilor fabricii, instalate pentru a împiedica suicidurile.

Financiar, și Orange o duce bine zilele acestea, însă tiparul de lucru pe care și l-a asumat construiește imaginea unui climat social degradant, care atentează la demnitatea angajaţilor și care, fiind cunoscut deja de câţiva ani, persistă surprinzător de mult.

Niciun articol afișat