Lansarea Dicţionarului Tezaur al Limbii Române

38

Academia Română va lansa Dicţionarul Tezaur al Limbii Române, în 18 volume. Lansarea va avea loc luni, 4 aprilie, cu ocazia împlinirii a 145 de ani la înfiinţarea Academiei Române.

„Întâmpinăm evenimentul cu lansarea unei ediţii deosebite a uneia dintre cele mai vechi lucrări la care s-a trudit în Academie mai bine de 100 de ani: Dicţionarul Tezaur al Limbii Române (DTLR), început de Haşdeu, şi terminat anul trecut. Iar acum prezentăm publicului şi societăţii lucrarea într-o ediţie completă, în care au fost retipărite toate volumele care au fost publicate de-a lungul timpului, într-un format unitar, cu sprijinul Băncii Naţionale. De-a lungul timpului au apărut 37 de volume, dar acum, adunate într-un format nou sunt doar 18"', a declarat Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Romane, informează Agerpres.

Ionel Haiduc a precizat că volumele sunt „impresionante ca mărime şi realizare grafică, coperţile şi hârtia sunt de cea mai bună calitate, iar textul a fost realizat prin scanarea lucrărilor deja apărute."

Academia Română a sărbătorit, în data de 1 aprilie, 145 de ani de la fondarea ei, în 1866, sub numele de Societatea Literară Română.

(Foto: agentia.org)