Debut de an şcolar, între austeritate şi urări de bine

88

    Anul şcolar 2010-2011 „anunţă o perioadă grea din istoria învăţământului românesc", conform unui comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

    Cadrele didactice au salarii cu 25% mai mici, iar în unele cazuri, veniturile sunt cu 50% mai mici comparativ cu debutul anului şcolar precedent. Numeroşi profesori au fost disponibilizaţi şi, ca în fiecare an, multe unităţi şcolare îşi deschid porţile fără să fi fost igienizate sau reabilitate, notează Mediafax.

    Peste 320.000 de copii vor merge în şcoli care nu au apă curentă şi grupuri sanitare. Conform datelor statistice, peste 5.900 de unităţi de învăţământ nu au primit autorizaţii de funcţionare.

    Un profesor de şcoală generală, proaspăt titularizat, are un salariu de 400 de lei pe lună, în timp ce salariul mediu pentru învăţământul preuniversitar este de aproximativ 900 de lei, notează Adevărul. În timp ce unii profesori au fost puşi pe liber, alţii au decis să renunţe de bunăvoie la catedră. „Salariul mic, chiria sau naveta i-au făcut pe unii să aleagă indemnizaţia de şomaj. Astfel de situaţii ne creează mari probleme, pentru că trebuie să căutăm suplinitori acum, când de fapt trebuie să începem predarea materiei", a spus inspectorul general Stan Rogoz.

    „Este greu să mai discuţi despre calitatea educaţiei atunci când ajungi la lingura de lemn", a declarat Dragoş Neacşu, reprezentant al Federaţiei Educaţiei Naţionale.

    „FSLI recomandă tuturor angajaţilor din învăţământ – cadre didactice, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic – să poarte în piept, în prima zi de şcoală, fluturaşul de salariu care arată diminuarea venitului cu 25% sau un ecuson, pe care să fie scris: «-25%». Este o formă de protest simbolică faţă de Guvernul României, care nu a putut să elaboreze un plan de susţinere a învăţământului", a declarat liderul FSLI Aurel Cornea.

    „În aceste momente dificile din punct de vedere economic, şcoala românească are nevoie de creativitate, inovaţie şi iniţiativă pentru ca elevii noştri să reuşească", a declarat, ieri, preşedintele Traian Băsescu. „Ceea ce învăţaţi acum vă va fi de folos în carierele pe care vi le veţi alege, dar va determina, în acelaşi timp, şi modul în care ţara va face faţă provocărilor unei lumi aflate într-o continuă transformare."

    Deşi nu reprezintă un trend, cazurile din localităţile de frontieră, unde unii părinţi au decis să îşi trimită copiii la şcolile din Ungaria, sunt ilustrative pentru criza prin care trece şcoala românească.

    Între timp, Ministerul Educaţiei anunţă refacerea programei de învăţământ, pe parcursul următoarelor luni, precum şi refacerea manualelor şcolare.

    Patriarhul Daniel a salutat prezenţa religiei în şcolile româneşti, afirmând că aceasta este o investiţie „pe termen mediu, lung şi veşnic". Ora de religie „promovează o vedere a sensurilor profunde ale realităţii vieţii şi lumii şi pregăteşte nu numai cetăţeni pentru patria pământească, ci şi cetăţeni ai Raiului, ai patriei cereşti. Nu există investiţie mai mare decât transmiterea credinţei ca valoare veşnică."

    „Dascălii din şcoli sunt chemaţi să modeleze, să cultive sufletul elevului, pentru a creşte intelectual şi spiritual", se mai precizează în comunicatul Patriarhiei Române.