Dezastru feroviar în Spania: 77 de persoane au murit

39

Un nou accident feroviar a avut loc, de data aceasta în Spania, provocând moartea a cel puţin 77 de persoane și rănirea altor 130. Acesta este doar unul dintre ultimele dezastre feroviare care au avut loc în ultima lună.

Trenul a deraiat într-o curbă periculoasă de lângă localitatea istorică Santiago de Compostela. Oficialii au respins teoria unui sabotaj sau atac, încercând acum să afle din ce cauză trenul a ieșit de pe șine. Conform presei locale, trenul ar fi mers cu dublul vitezei permise într-o curbă, dar autorităţile încă nu au stabilit acest lucru, scrie BBC. Trenul putea să prindă până la 250 km pe oră.

În momentul impactului, trenul s-a rupt în două și toate cele opt vagoane au ieșit de pe șine. „A fost șocant. Nu am mai văzut așa ceva. Doar ce mersesem cu acest tren săptămâna trecută", a declarat o tânără pentru CNN. Trenul avea la bord 218 pasageri și se apropria de staţia finală a cursei de 6 ore, de la Madrid spre Ferrol, un oraș din nord-vestul Spaniei. Pompieri, poliţiști și psihologi au sosit la faţa locului. Autorităţile clasifică accidentul drept unul dintre cele mai grave dezastre feroviare din Europa, conform Reuters.

La începutul lunii iulie, un alt accident feroviar a avut loc în Franţa, când un tren care circula între Paris şi Limoges, cu 370 de persoane la bord, a deraiat în gara din localitatea Brétigny-sur-Orge. Șase vagoane s-au răsturnat, ducând la moartea a șase persoane și rănirea altor 30. Primele concluzii au fost că o defecţiune produsă la un macaz a cauzat accidentul.

Tot în aceeași perioadă, pe 6 iulie, a avut loc un accident feroviar în orașul Lac-Mégantic din Quebec, Canada, rezultând moartea a 35 de persoane, alte victime fiind încă date dispărute. Trenul fără mecanic, cu 72 de vagoane-cisternă încărcate cu 100 de tone de petrol fiecare, a deraiat, provocând o explozie gigantică ce a devastat centrul oraşului, distrugând aproximativ 30 de clădiri. Trenul pus singur în mişcare din vârful unui deal unde era oprit. Conform anchetei, conductorul nu ar fi activat frânele manuale înainte să îl părăsească.